Pandurii, prima învingătoare

448

Trupa lui Edi Iordănescu și-a atins obiectivul, a obținut trei puncte dintr-un joc inestetic, fără valențe tehnice și marcat și de o accidentare urâtă a lui Mihai Roman. Golul lui Răduț a desemnat singura învingătoare în meciurile primei etape și dă Pandurilor un moral bun înaintea întâlnirii cu Steaua.

Pandurii nu a putut alinia la startul meciului de la Timișoara un prim unsprezece așa cum Edi Iordănescu și-ar fi dorit. Nistor, fără drept de joc, a văzut meciul din lojă, iar Paul Anton a rămas pe banca de rezerve, insuficient pregătit, pasându-i banderola de căpitan lui Răduț. Nici Hora nu a fost titular, el intrând însă în repriza secundă, probabil mai devreme decât Edi Iordănescu și-ar fi dorit din cauza accidentării lui Mihai Roman.
Ca două echipe ce încă se caută, cu evidente carențe la nivel de organizare Poli şi Pandurii au oferit un trist spectacol al neputinței în prima repriză, iar în cea de-a doua nervii au stricat și puținul fotbal arătat.

Dominați în prima parte
În fața unui public numeros, dar destul de apatic, ce aducea aminte de cel de la Târgu-Jiu, trezit arareori de câte o fentă sau un sprint mai susținut, Poli a căutat să fie echipa care conduce ostilitățile și a și reușit acest lucru în prima parte a jocului. Dominarea a fost însă una sterilă, Pandurii având situațiile în care a fost mai aproape de poarta adversă. Răduț a căutat vinclul în minutul 26, iar două minute mai târziu pasa în adâncime a noului căpitan a fost prinsă de Kirschstein din fața lui Roman. Minutul 30 a adus și primul șut pe spațiul porții, Ovidiu Popescu fiind însă departe de a-i da emoții lui Mingote. Incapabili de a pătrunde periculos în careul pandur, timișorenii au apelat la metoda șutului de la distanță, tot fără succes, spaniolii Timișoarei, Llorente, în două rânduri, și Javi Hernandez, nereușind să schimbe albul de pe tabelă.

ACS Poli Timișoara – Pandurii Târgu-Jiu 0-1 (0-0)
Stadion „Dan Păltinișanu”, spectatori: 10.000
A marcat: Răduț (min. 54)
Poli: Kirschstein – Belu, Cânu, Scutaru, D. Popescu – Melinte, Llorente – Ov. Popescu (min. 76 Poparadu), Javi Hernandez (min. 46 Bărbuț), Curtean (min. 57 Zicu) – Elek. Antrenor: Dan Alexa.
Pandurii: Mingote – Ungurușan, Vasco Fernandes, Șandru, Momcilovic – Pițian, Mrzljak – Ciucur (min. 86 Khalouta), Răduț, Nicoară (min. 67 Munteanu) – M. Roman (min. 53 Hora). Antrenor: Edi Iordănescu.
Arbitri: Alexandru Tudor – Aurel Onița, Sebastian Stoianov.
Cartonașe galbene: Curtean (min. 38), Belu (min. 51), Bărbuț (min. 56) / Mrzljak (min. 5), Momcilovic (min. 63), Ciucur (min. 79), Khalouta (min. 90+3)
Cartonaș roșu: Cânu (min. 52)

Pandurii, mai vioi după pauză
Pandurii a revenit pe teren cu aproape cinci minute după gazde, semn că la vestiar nu a fost tocmai liniște. Cert este că jucătorii lui Edi Iordănescu au ieșit mai motivați, au insistat mai mult în jumătatea adversă și la prima acțiune tăioasă a venit și momentul ce a înclinat decisiv soarta meciului. Cânu a intervenit criminal asupra lui Roman, Alexandru Tudor a lăsat avantaj pentru pătrunderea lui Răduț, care a fost oprit și el prin fault la marginea careului. Arbitrul a oprit jocul, i-a acordat galben lui Belu pentru faultul la Răduț și s-a întors și către Cânu, pe care l-a eliminat fără ezitare. Roman a părăsit terenul pe targă fiind trimis cu Ambulanța la spital, iar Răduț a transformat impecabil lovitura liberă de la circa 18 metri deschizând scorul. Cu un avantaj minim pe tabelă, dar cu un om în plus pe teren, Pandurii a închis jocul cu maturitate și a avut șansa de a se desprinde în câteva rânduri. Șutul lui Ciucur din minutul 58 a fost prins de portarul celor de la Poli, în vreme ce Valentin Munteanu, excelent lansat de Hora în minutul 72, a scăpat singur cu Hirschestein, dar mingea plasată pe lângă acesta nu a prins cadrul porții. De cealaltă parte, în ciuda dorinței, putința a fost în mare suferință. Doar Zicu a fost aproape de gol, cu o reluare spectaculoasă, din unghi, în minutul 77, dar Mingote a salvat de lângă bară.

Primul lider al sezonului
Într-un debut de sezon a cărui primă etapă a stat sub semnul echilibrului, șase din cele șapte meciuri disputate terminându-se la egalitate, Pandurii a fost singura echipă din Liga 1 care a reușit să se detașeze de adversară. “Ne stă bine pe primul loc în clasament. Ne așteptăm la un stadion întreg care să ne susțină împotriva Stelei”, a declarat imediat după meci președintele executiv al Pandurilor. Acesta a acceptat, ca și antrenorul Edi Iordănescu, faptul că partida a fost una urâtă, dar rezultatul este cel care contează la final și a lăudat prestația și mai ales reușita lui Mihai Răduț, cel care a adus prima victorie a Pandurilor în actuala stagiune: “A fost o victorie foarte importantă, în urma unui joc încâlcit. Am extras și multe aspecte pozitive în jocul echipei. Răduț ne-a amintit că noi îl avem pe Pirlo al Ligii 1”, a mai spus Narcis Răducan.

edi tim“Contează foarte mult eficiența, că am reușit să câștigăm cele trei puncte. Știu că nu a fost cel mai spectaculos, estetic joc, dar era de așteptat. Îmi felicit băieții că au fost foarte preocupați să se organizeze. Ne-a lipsit consistența, nu ne-am creat ocazii, nu am ținut de minge, dar defensiv eu spun că am făcut un joc bun, exact. Echipele se caută, nu-și găsesc încă ritmul, sunt jocuri foarte fragmentate, nu e un ritm foarte ridicat, echipele nu au prospețime, consistență și tonus.”, Edi Iordănescu, antrenor Pandurii Târgu Jiu.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here