Pandurii nu renunță ușor la Momcilovic

443

După ce Steaua s-a interesat de fundașul stânga al Pandurilor, Marko Momcilovic, conducerea gorjenilor a anunțat că jucătorul sârb va pleca de la Târgu-Jiu doar în condițiile în care clubului îi va fi oferită o sumă care să acopere alte transferuri cu care să se înlocuiască postul cel puțin la același nivel.

Președintele Pandurilor, Narcis Răducan, a reacționat imediat și a spus că Momcilovic nu este un jucător la care să renunți atât de ușor, el putând ajuta foarte mult echipa chiar și dacă va fi să o facă doar pentru încă șase luni, cât mai are contract la Târgu-Jiu: “Marko Momcilovic este unul dintre «pilonii» de rezistenţă ai echipei în acest sezon şi ne vom despărţi de el doar în condiţii avantajoase care să ne ofere nouă libertatea de a folosi acei bani pentru a putea face alte mutări. În caz contrar, ne vom baza pe el chiar dacă termină contractul, pentru că vrem să facem performanţă în acest an, să facem oltenii mândrii de echipa lor”, a declarat oficialul clubului gorjean.
Presa centrală a anunțat la sfârșitul săptămânii trecute că Pandurii ar fi acceptat o ofertă venită din partea Stelei, care ar fi oferit 200.000 euro, însă jucătorul ar fi tentat să continue la Târgu-Jiu, mai ales dacă va putea să joace din nou în cupele europene.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here