Pandurii nu a depăşit complexul meciurilor de pe teren propriu / Coşmarul continuă

341

Duelul Olteniei a fost tranşat de craioveni în urma unei mari erori a lui Bogdan Unguruşan, Pandurii nereuşind să revină după ce a încasat gol la primul şut trimis pe poartă de echipa oaspete.

Lipsa unui dirijor la mijlocul terenului pentru Pandurii s-a văzut în meciul cu CS U Craiova. Cu doar o modificare faţă de jocul cu Dinamo, Nistor fiind cel absent faţă de partida din Cupa Ligii, Pandurii a arătat complet schimbată şi nu în bine. Prestaţia elevilor lui Edi Iordănescu a fost una haotică şi lipsită de agresivitatea cu care impresionaseră în meciul cu Dinamo. Ca urmare, drumul spre poarta lui Bălgrădean a fost găsit destul de rar, iar când a fost găsit s-a ratat cu nonşalanţă, Roman fiind cel care şi-a pus stadionul în cap cu o ratare de curtea şcolii. De cealaltă parte, craiovenii au interpretat fără greşeală partitura predată de cuplul Cîrţu-Săndoi. CS U Craiova a stat la cutie, s-a apărat ermetic, a păstrat doar doi oameni pentru jumătatea adversă, iar când a avut ocazia a lovit pe contraatac. O primă avertizare a venit la pasa slabă în spate a lui Vasiljevic, interceptată de Nuno Rocha, însă şutul acestuia a lovit transversala amânând deschiderea scorului pentru repriza secundă. După un cadou de la Unguruşan, craiovenii nu au mai iertat, Nuno Rocha a fost la serviciu, iar Bawab a înscris din marginea careului mic, fără emoţii. Pe final, fiecare echipă putea să înscrie, însă Pintilii, în două rânduri, nu a găsit spaţiul porţii, iar Bawab a copiat ratarea lui Roman din prima repriză, din păcate fostul coleg al lui Eric din perioada Gaz Metan îşi făcuse deja datoria pentru noua sa echipă şi înscrisese golul care, până la urmă, avea să se dovedească cel al victoriei.

La ei linişte, la noi presiune
Cu un nou eşec pe teren propriu, Pandurii continuă să se afle între echipele cu mari emoţii în ceea ce priveşte salvarea de la retrogradare. E adevărat, un succes ar fi urcat trupa lui Edi Iordănescu în prima jumătate a clasamentului, însă acum acesta îi arată doar deasupra liniei retrogradării. Nemulţumit atât de rezultat, cât şi de joc, Edi Iordănescu recunoaşte că a riscat în anumite momente, iar adversara, una dintre cele mai bune din campionat, a profitat şi şi-a apropiat victoria: “Am întâlnit un adversar aflat la polul opus față de noi, un adversar foarte bine organizat, dezvoltă multă viteză pe contraatac. Am încercat să luăm măsuri, dar trebuie să recunosc că presiunea a fost asupra noastră, adversarul are liniște prin poziția în clasament, în timp ce noi vom aborda toate meciurile la victorie, așa că ne-am asumat riscuri. Nu puteam să ne punem pe două linii și refuzăm jocul și să mergem la egal pentru că noi vrem să ieșim cât mai repede din această zonă. Nu întâmplător adversarul este la al 12-lea joc fără eșec, cu o apărare bună și un loc bun în clasament”, a declarat antrenorul Pandurilor.

Dominare sterilă
Pentru Edi Iordănescu, scorul a fost nedrept faţă de desfăşurarea de ostilităţi de pe teren, Pandurii fiind echipa care a jucat mai mult, care şi-a asumat mai multe riscuri încercând să câştige meciul. “Am dominat jocul, dar nu am fost pragmatici, eficienți, claritate în fața porții. Am fost naivi, iar pe momentele noastre de neatenție adversarii și-au creat ocaziile la poartă. Am și ratat prin Roman, și în loc să plecăm de la 1-0, și să facem adversarul să se deschidă, ceea ce nu-i place, primim gol pe o neatenție. Eu sunt total nemulțumit, în ciuda faptului că am fost echipa mai preocupată să joace și care a controlat jocul, dar am fost naivi”, a declarat antrenorul Pandurilor.

Unguruşan, eroul negativ
Fundaşul dreapta cu care Edi Iordănescu a început meciul a fost cel care a deschis calea spre victorie echipei oaspete. Unguruşan nu a ţinut cont de faptul că echipa era expusă prin urcarea în careu, la o fază fixă, a celor doi fundaşi centrali şi s-a complicat inutil pierzând mingea în jumătatea adversă, CS U Craiova dezvoltând un rapid contraatac pe o zonă liberă, golul venind aproape firesc, fără opoziţie din parta gorjenilor, Unguruşan greşind şi prin faptul că nu a mai reuşit să faulteze pentru a fragmenta jocul şi a stopa contraatacul. Edi Iordănescu s-a ferit a spune ceva despre jucătorul său, însă l-a scos de pe teren la scurt timp motivând cu o intenţie ofensivă: „Voi evita să fac nominalizări în public, în vestiar vom analiza jocul, vom vedea greșelile. O greșeală înseamnă o înfrângere. Dacă era 0-0 pe final am fi tratat altfel jocul, nu îmi asumam riscurile. Introducerea lui Pleașcă a fost să aducem vitalitate pe faza de atac.

edi iordanescu 2402“Trebuie să vedem ce am greșit. Am văzut multe momente în joc care parcă am văzut fragmente din tur, preocupați să jucăm dar pe o naivitate când tragem linia nu avem puncte. Este mult de muncă, trecem peste acest moment, vin două deplasări din care trebuie să scoatem puncte pentru a ieși din această zonă și ca să tratăm jocurile cu o altă manieră, fără presiune deasupra noastră”, Edi Iordănescu, antrenor Pandurii Târgu-Jiu.

Pandurii Târgu-Jiu – CS U Craiova 0-1 (0-0)
Stadion “Municipal”, Târgu Jiu, spectatori: 5.000
A marcat: Bawab (min. 57)
Pandurii: Gliwa – Unguruşan (min. 74 Pleaşcă), Cordoş, Vasiljevic, Momcilovic – Anton, Pintilii – Buleică (min. 64 Eric), Brata (min. 59 Smrekar), Nicoară – M. Roman. Antrenor: Edi Iordănescu.
CS U Craiova: Bălgrădean – Achim, Frăsinescu, Acka, Vătăjelu – Madson (min. 46 Mateiu), Brandan – Băluţă (min. 69 Briceag), N. Rocha, Târnăcop – Bawab (min. 85 Herghelegiu). Antrenori: Sorin Cârţu şi Emil Săndoi.
Cartonaşe galbene: Brata (min. 28), Anton (min. 45), Smrekar (min. 76), Nicoară (min. 87), Eric (min. 90) / Târnăcop (min. 35), Vătăjelu (min. 39), Băluţă (min. 63).
Arbitri: Ovidiu Haţegan – Octavian Şovre, Mircea Grigoriu. Adiţionali: Lucian Rusandu, Cătălin Popa.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here