Pandurii, meci greu la Lupac! Găman: O nucă tare pentru toată lumea

2337

După două egaluri consecutive, Pandurii Târgu Jiu se deplasează în această rundă la Voința Lupac. Fără îndoială, este cel mai greu meci pe care Mario Găman îl dispută la cârma formației gorjene de când i-a preluat pe alb-albaștri. Deși nu au putut să învingă Viitorul 2 și au fost egalați în ultima fază de Ezeriș, jucătorii au un moral bun. ,,Starea de spirit este bună. Ne-am odihnit duminică și apoi am revenit la antrenamente și lucrurile par din ce în ce mai bune. Am revăzut jocul cu Ezeriș și sunt puțin supărat pe maniera de arbitraj, pentru că am avut două penaltiuri clare, iar jucătorul lor trebuia să primească și un cartonaș roșu, pentru că a făcut un fault în postură de ultim apărător. Sunt faze clare, numai să nu vrei nu dai aceste lovituri de la 11 metri. Totuși, nu avem nicio scuză că am luat gol la ultima fază a meciului, pentru că nu am fost concentrați, montați, până la ultimul fluier. Acum, totul e de domeniul trecutului, ne gândim la ce va urma și nu ne interesează decât victoria la Lupac”, a precizat principalul Pandurilor. Găman este conștient că urmează o deplasare dificilă, dar a declarat că jucătorii săi trebuie să-și depășească anumite slăbiciuni. Meciul este foarte important, dar nu decisiv, a mai spus antrenorul. ,,Știm că ne așteaptă un meci foarte greu, cu o echipă bună, o echipă cu jucători cu experiență, care acasă este o nucă tare pentru toată lumea, dar mie îmi e frică doar de noi. Am pregătit bine meciul și sperăm ca, după cele 90 de minute, să fim învingători și să începem o nouă ‘eră’ la Pandurii. Nu putem spune neapărat că victoria este obligatorie, în play-off se duc primele patru, iar la baraj primele două. Așadar, și locul doi este foarte important pentru că și așa poți promova în Liga 2. Avem neapărată nevoie de victorie pentru moralul băieților, pentru ce va urma pe viitor, pentru că venim după multe egaluri și o victorie ar conta enorm”. Pandurii are în continuare probleme cu accidentările, la ,,infirmerie” fiind și fundașul Alberto Suently. ,,Din păcate, problemele cu accidentările sunt aceleași. În plus, Suently are o problemă la genunchi, dar sperăm ca până la ora jocului să-l putem recupera”, a mai precizat tehnicianul gorjean. Pandurii Târgu Jiu și Voința Lupac au același număr de puncte, 21. Interesant este că Mario Găman, de doar două meciuri la Pandurii, a fost abordat de oficialii celor de la Viitorul pentru a prelua echipa de ligă secundă după plecarea lui Eugen Trică. ,,Eu sunt la Pandurii Târgu Jiu și nu are rost să mai dezgropăm morții sau să facem vâlvă. Dânșii au munca lor acolo, eu sunt aici, și asta este deocamdată. Nu neg, am avut discuții, dar totul a rămas la stadiul de discuții”, a precizat Găman. În altă ordine de idei, satelitul Viitorului intră azi în focuri, primind pe teren propriu vizita celor de la Şimian. Şi Gilortul joacă de la aceeași oră, în deplasarea de la Deva.
Vineri, 12 noiembrie, ora 14.00
CSM Deva – CS Gilortul Târgu Cărbuneşti
ACS Progresul Ezeriş – CS Armata Aurul Brad
ACS Viitorul Târgu Jiu 2 – ACS Viitorul Şimian
Sâmbătă, 13 noiembrie, ora 14.00
AFC Voinţa Lupac – CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu
Clubul Sportiv Muncitoresc Reșița – CSM Jiul Petroşani
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here