Pandurii, la primul eșec din amicale

1107

Pandurii Târgu Jiu a suferit prima înfrângere din partidele de pregătire. După patru succese consecutive în amicale, trupa lui Mario Găman a fost învinsă, miercuri, la Târgu-Jiu de Viitorul Dăești. Vâlcenii s-au impus cu 3-1 după un joc disputat. Golul formaței noastre a fost înscris de Georgescu, în minutul 50, în timp ce oaspeții au înscris după trei faze fixe, lucru ce l-a nemulțumit pe principalul Pandurilor. Precup și Popa au marcat primele goluri ale meciului, iar Munteanu a punctat pentru 3-1, cu 25 de minute înainte de final. Gazdele au lovit de două ori bara porții, prin Habet și Pleașcă.
Pandurii în meciul cu Dăești: Iovicin – Pleașcă, Savu, Gomes, Afrim – S.Aerts, Eric, Habet – Peia Dumitrescu, R. Petre. Au mai intrat: Oprița, M.Stancu, R.Stancu, Obeng, Georgescu, Rasoveanu, Moldovan.
,,Am întâlnit o echipă foarte bună, dar sunt mulțumit de prestația și atitudinea elevilor mei. Indiferent de rezultat, am avut ocazii, am avut situații de gol și asta mă bucură.
Am avut două-trei contraatacuri excelente, deci, ușor-ușor, băieții înțeleg ceea ce le cerem și asta este un lucru îmbucurător pentru noi pentru că ne așteaptă o perioadă foarte grea.
Sunt supărat pentru că am luat trei goluri după două cornere și o lovitură liberă. Trebuie să fim mai montați, mai determinați, să trăim fiecare acțiune. În rest, din punct de vedere fizic, tehnico-tactic, ne-am ridicat la nivelul adversarilor și, de multe ori, am fost chiar peste ei. Am avut două bare și alte trei ocazii clare. Sunt lucruri pe care trebuie să le reglăm la antrenamente”, a declarat Găman. Din păcate, Pandurii are și ghinion. După accidentările lui Trușescu, Suentley și Mensah, acum are probleme medicale și Bebeto Lupuleț. ,,Încă suferim la nivelul lotului. Lupuleț, golgheterul echipei, a simțit ieri la antrenamente o înțepătură la inghinali și se pare că l-am pierdut și pe el. Sunt lucruri urâte, nu le doream, dar jucătorii care intră în locul celor accidentați trebuie să demonstreze că își merită locul în echipă și intră acolo să nu mai iasă. Sunt patru jucători de bază, care, în momentul de față, sunt accidentați”, a precizat Găman. Antrenorul celor de la Dăești, Adi Popa, a apreciat calitatea jocului, cele două formații urmând să se întâlnească, săptămâna viitoare, și la Vâlcea. Viitorul este lider în Seria 6 a eșalonului terț, cu un singur punct peste CSM Slatina. ,,A fost un joc bun de pregătire pentru ambele formații. Am întâlnit o echipă bine așezată în teren și o să facem un joc amical contra celor de la Pandurii și săptămâna viitoare. Mai avem jocuri de pregătire cu Roșiori și Horezu și apoi ne așteaptă prima etapă cu Slatina, un meci foarte greu. Ne dorim să promovăm, să dea Dumnezeu să reușim. Ne așteaptă o luptă fantastică, noi muncim, ne pregătim și sperăm, pentru județul Vâlcea, să promovăm în Liga a doua. Lotul e definitivat, avem concurență pe posturi și sperăm ca toți cei care sunt aici să ajute echipa. Am căutat să aducem jucători de valoare, jucători serioși, care pun umărul la bunul mers al echipei. Cu siguranță, toate echipele s-au întărit, returul e mai greu decât turul și suntem conștienți de asta. Ne pregătim bine și sperăm ca acest lucru să ne ajute în campionat”, a precizat tehnicianul celor de la Dăești. Până la începerea campionatului, Pandurii mai joacă cu Petrolul Bustuchin, CS Universitatea Craiova 2 și CSO Filiași.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here