Pandurii joacă și la comisii

436

Pandurii se vede nevoită să se concentreze și pe acțiunile comisiilor, nu doar pe ceea ce trebuie să joace pe teren, gorjenii judecându-se în mai multe cazuri, unele pentru recuperarea unor sume de bani, în alte rânduri fiind în postura de a da bani.

Pe birourile staff-ului administrativ al Pandurilor se află mai multe dosare în funcție de care bugetul echipei poate fi mai mare sau mai mic, după cum ele vor fi soluționate de comisiile ce vor judeca în cauzele respective.

Arabii încurcă ițele între români
Nu doar Steaua întâmpină probleme în încasarea banilor din transferurile făcute în spațiul arab, ci și Pandurii, care a tot așteptat, fără succes, banii din ultima tranșă a transferului lui Eric. “Avem și noi o situație similară cu cea a Stelei, care nu și-a primit banii pe Pintilii. Nici noi nu am încasat o tranșă de 250.000 de euro din transferul lui Eric la Al Ahli la care se vor adăuga și penalități de 1% pe zi. Vom face memoriu la FIFA pentru a ne recupera acești bani”, a declarat Mihai Prunariu, președintele Pandurilor. Acesta precizează că circuitul banilor dinspre arabi spre România a afectat și relațiile cu Gaz Metan Mediaș, care solicită, tot prin comisii, bani de la Pandurii: “Gaz Metan Mediaș ne-a dat în judecată la comisiile federale pentru o diferență de circa 40.000 de euro din transferul lui Eric. Când o să vină banii de la Al Ahli îi vom vira şi noi mai departe spre Mediaş”. Prunariu spune că Mediaș-ul ar fi uitat ordinea firească a plăților în cazul Breeveld: “Ne-au acționat și pentru o sumă de 100.000 de euro plus TVA-ul aferent din transferul lui Breeveld, însă clubul nostru nu poate face nicio plată atâta vreme cât noi nu am primit încă o factură de la Mediaș pe această sumă”, a explicat șeful pandurilor.

Bani de luat
Mihai Prunariu spune că Pandurii va avea de încasat în perioada următoare un sfert de milion de euro, bani pe care impresara lui Alexandru Vlad i-a încasat de la Pandurii fără însă a fi avut acest drept: “Așteptăm ca Anamaria Prodan să returneze comisionul ilegal încasat la transferul lui Alexandru Vlad. Este vorba de o sumă de circa 250.000 de euro. Comisiile au constatat ilegalitatea încasării acestui comision după ce Anamaria Prodan ceruse și plata TVA-ului”, a mai declarat Prunariu. O sumă mult mai mică, în comparație cu banii așteptați de la Anamaria Prodan, însă importantă pentru orice club, mai ales în situație de criză, este cea pe care gorjenii o au de recuperat de la Petrolul pentru un transfer din 2011: “Am notificat și o datorie mai veche pe care Petrolul o are la noi de foarte mult timp. E vorba de o sumă de 15.000 de euro din transferul lui Bogdan Apostu. Transferul s-a făcut pentru 20.000 de euro, Petrolul a plătit o tranșă de 5.000 de euro după care a uitat de restul banilor. I-am notificat şi aşteptăm să se rezolve”, a mai spus președintele Pandurilor.

Bani de dat
Despărțirea de fostul antrenor, Cristi Pustai, a părut a fi una amiabilă, însă pe parcurs au apărut complicațiile. Tehnicianul și-a depus un memoriu prin care cere fostei sale echipe alți bani. E vorba de penalități, iar președintele Mihai Prunariu îi arată obrazul fostului tehnician al Pandurilor spunând că ar fi vorba de o înțelegere pe care ei ar fi avut-o în legătură cu termenul de plată, Pustai acceptând inițial întârzierea pentru ca apoi să acționeze clubul în judecată: “Pustai ne-a solicitat în instanță plata unor penalități la banii care i-au fost dați, e drept cu o întârziere de câteva zile, dar noi vorbisem despre acest lucru. Ne-am înțeles telefonic, am primit acordul lui pentru a putea întârzia puțin cu plata pentru că nu aveam în acel moment banii disponibili, ne-a asigurat atunci că este de acord și că nu se va întâmpla nimic, dar apoi ne-am trezit cu această acțiune”, s-a plâns președintele grupării târgujiene.
În același timp, în perioada următoare Pandurii va trebui să găsească resursele pentru a stinge un alt litigiu financiar mai vechi. Este vorba de cel cu brazilianul Thiago Tremonti, jucător cu care s-a ajuns la un acord cu privire la plata unei sume de 60.000 de euro cu care s-ar stinge litigiul.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here