Pandurii s-a adresat, ieri, către Inspecția Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii cu o plângere prin care cere urgentarea judecării procesului în care acționarii săi au fost obligați să achite clubului circa două milioane de euro. Inspecția Judiciară a fost sesizată după ce magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au programat un termen de judecată în procesul respectiv tocmai prin luna iunie, când se încheie campionatul și echipa își poate da sufletul până atunci, lucru dorit chiar de către acționari. Procesul dintre club și acționari s-a finalizat anul trecut cu o sentință la Tribunalul Gorj prin care acționarii erau obligați să achite circa două milioane de euro către Pandurii în contul cotizațiilor neplătite în anii trecuți. Acționarii au contestat decizia, iar la începutul anului în sprijinul Consiliului Local Târgu-Jiu și al Consiliului Județean Gorj a intervenit Asociația Sportivă de Fotbal Club Progresul București, care nu are nicio treabă cu Pandurii. Spartacus Napoleon Iacov conduce asociația din Capitală, demersurile făcute de acesta la instanță fiind menite să îi convingă pe judecători că autoritățile de la Târgu-Jiu nu ar avea legal nicio calitate la Pandurii și, ca urmare, nu ar avea de ce să datoreze bani. Cererea celor de la Progresul a fost respinsă la începutul anului de Curtea de Apel Craiova și procesul dintre Pandurii și acționari părea să intre în linie dreaptă. Decizia instanței nu a fost însă definitivă, iar Progresul a contestat-o și așa procesul prin care bucureștenii speră să intre și ei ca parte în dosarul dintre Pandurii și acționari s-a mutat la Înalta Curte de Casație și Justiție. Instanța supremă nu a stabilit însă un termen de judecare a contestației respective decât pentru începutul lunii iunie, când se cam termină campionatul, dar și banii pe care Pandurii oricum nu îi are și cu care trebuie să se descurce până atunci. Termenul respectiv a fost cel care i-a nemulțumit pe cei de la Pandurii, mai ales că legea prevede o perioadă de 10 zile pentru judecarea unor asemenea cauze, susține Marin Golea, în plângerea sa către Inspecția Judiciară. „Cererea de recurs dedusă judecății nu are un grad mare de complexitate, iar Curtea de Apel Craiova, prin încheierea din 23 ianuarie 2019 respinge ca inadmisibilă, în principiu, cererea de intervenție accesorie formulată de Asociația Sportivă de Fotbal Club Progresul București. Considerăm că recurenta are un interes vădit de a tergiversa cauza și în felul acesta să determine implicit și voit intrarea în faliment a Clubului Sportiv Pandurii Lignitul Tg.-Jiu, iar termenele lungi de judecată profită debitorilor și intervenientei recurente. Astfel, solicităm să dispuneți măsurile care se impun pentru a ne respecta dreptul la un proces echitabil și legalitatea procesului , solicităm să procedați la restabilirea legalității în acest proces întrucât prin această situație creată de instanță se va ajunge la scopul urmărit de intervenienta recurentă și debitori și anume la intrarea în faliment a Clubului Sportiv Pandurii Lignitul Tg.-Jiu”, se arată în plângerea pe care administratorul special Marin Golea a înaintat-o către Inspecția Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii. O astfel de adresă a fost trimisă și către Înalta Curte de Casație și Justiție, instanței supreme precizându-i-se că prin acordarea unor termene foarte lungi într-un astfel de dosar nu face decât să avantajeze adversarii Pandurilor. „În acest caz, prin acordarea unor termene lungi, de la data pronunțării încheierii din 23.01.2019 s-a dat termen de judecată la ÎCCJ la data de 03.04.2019 și, ulterior, la 05.06.2019, în acest mod instanța favorizează părțile adverse și ne încalcă dreptul la un proces echitabil întrucât acordă posibilitatea debitorilor să își retragă din conturi sumele de bani la care au fost obligați de instanța de fond, putând în acest fel să devină insolvabili”, mai precizează Golea în adresa trimisă la instanța supremă și prin care speră să devanseze judecarea procesului la o dată cât mai apropiată de momentul actual în așa fel încât procesul de la Craiova cu acționarii să poată fi reluat cât mai repede.
Gelu Ionescu