Pandurii, în perioada tratativelor

361

Pandurii speră să semneze în această săptămână cu doi mijlocași români, antrenorul Petre Grigoraș nedezvăluind numele acestora pentru a nu le crește prețul peste noapte.

Tehnicianul Pandurilor a mărturisit că echipa pe care o conduce este pe punctul de a se întări cu doi noi mijlocași, ambii români, din campionatul intern, însă contractele nu au fost încă semnate pentru că amândoi mai au probleme de rezolvat la echipele la care au activat în ultimul sezon, probleme pe care speră să le rezolve în cel mai scurt timp: “Așteptăm să se mai rezolve anumite probleme. Avem în vizor câțiva jucători, dar au niște mici probleme cu clubul și trebuie să și le rezolve problemele lor contractuale. Sunt mici amănunte, eu zic că foarte curând doi jucători de mijlocul terenului vor fi în proporție mare de săptămâna viitoare jucătorii noștri. Cred că o să-i cunoașteți, sunt jucători români, dar nu vreau să dau mai multe detalii că imediat cum se aude ceva, prețul crește deja cu 10.000 de euro”, a declarat Petre Grigoraș pentru www.sportingorj.ro.

Săptămână decisivă pentru dos Santos
După ce conducerea clubului târgujian a rezolvat problema contractului lui Erico da Silva și l-a păstrat în lot și pe libanezul Fayez Shamsin, acum este rândul ca Alex dos Santos să fie în centrul atenției. Antrenorul Petre Grigoraș spune că îl dorește foarte mult pe brazilian, care a dat satisfacție în meciurile din finalul campionatului:
“Pe lângă Matulevicius, eu mi-l doresc foarte mult pe Alex dos Santos, el poate fi jucătorul care ne poate ajuta. De când am venit eu, l-am folosit permanent și cred că a dat un randament foarte bun. Poate să fie o soluție lângă Matulevicius și Nicoară, vedem și dacă Fayez mai crește și el puțin, mai sunt Buleică și Ciucur… Atacanții sunt cei mai căutați și cei mai scumpi. Vom vedea ce putem face”, a declarat Petre Grigoraș, care mai spune că un pilon important pe care speră să-l aibă în echipa sa pentru viitorul sezon este Dan Nistor: “Chiar eu am discutat cu impresarul, cu Lucian Marinescu, situația lui Nistor și așteaptă și ei un semn de la club. Abia au terminat și ei campionatul și trebuie să vadă ce se va întâmpla cu el. Eu vreau foarte mult ca Nistor să mai rămână un an, și el își dorește la fel și vreau să facem tot posibilul ca el să rămână încă un an de zile la Pandurii”. Tehnicianul Pandurilor spune că dacă toate aceste probleme vor fi rezolvate, lotul va fi în cea mai mare parte conform cu așteptările sale: “În rest, nu cred că este o grabă foarte, foarte mare pentru că avem un nucleu, dacă aceste lucruri se rezolvă, de 17-18 jucători și mai putem să facem 2-3 implanturi pe parcurs. Nu vreau să mă grăbesc, am primit cred 50 de mailuri cu jucători, doar străini, dar nu vreau să iau ceva, să mă grăbesc, să nu cunosc, doar de dragul de a aduce, mai bine mai așteptăm puțin”.

Acceptă și jucători în probe
Chiar dacă își dorește doar jucători de valoare recunoscută, Grigoraș spune că nu va bloca accesul unor jucători ce vor dori să susțină probe, însă nu foarte mulți. “Or să mai vină la pregătiri, în probe, 2-3 jucători, poate o să mai renunțăm la ei pe parcurs și or să mai vină alți 2-3 în primul cantonament, poate vor mai veni 2-3 și prin Austria. Vor mai veni jucători în probe acolo unde nu ne vom completa, dar nu are rost să mă grăbesc. Nu ne permitem nici un buget mare de transferuri, trebuie să ne gândim un pic, ne limităm la ce avem și ne adaptăm. Asta e situația în toată țara, nu numai la noi, la Pandurii”, a mai declarat Petre Grigoraș. Acesta a mărturisit că pe adresa sa au sosit multe e-mail-uri din partea impresarilor care-i propun jucători, însă fără a apuca să îi cunoască, Pandurii nu va semna decât dacă este vorba de jucători de valoare: “Sunt jucători propuși de peste tot, din Serbia, Portugalia, Franța… Eu am primit de la 4-5 impresari informații despre jucători, fiecare cu câte 6-7 jucători, dar fără să-i cunoști un pic, fără să-i simți, fără să vorbești cu ei, să știi ce gânduri au, e greu de luat. Așa iei un jucător pe care-l știi și are valoare”, a încheiat tehnicianul Pandurilor.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here