Pandurii II s-a impus la Turceni

503

Runda a V-a din Liga a 3-a a programat un derby gorjean, Pandurii II deplasându-se la Turceni pentru partida cu Știința. Elevii lui Adi Bogoi au reușit să se impună la limită, scor 0-1 (0-0), singurul gol al meciului fiind înscris de Cocină, în minutul 65. Din echipa a doua a Pandurilor au lipsit de la acest meci mai mulți jucători, Negrilă fiind în continuare la lotul național Under 19, în vreme ce Negrescu și Șendroiu acuză accidentări. În schimb, pentru echipa lui Bogoi, la Turceni au jucat Alin Predescu și Mărgărit, dar și Feiz Shamsin, jucătorul libanez pe care gorjenii încearcă să-l reintegreze după o lungă perioadă de absență de la echipă. Tot în această rundă, într-un meci disputat la Motru, Minerul a cedat toate cele trei puncte puse în joc în meciul cu Național Sebiș.
Echipa arădeană a rezolvat meciul în primele 30 de minute de joc, când a reușit să înscrie de trei ori. Bozian, în două rânduri, și Radu au înscris pentru Național Sebiș, iar Nikoloff a marcat singurul gol al gazdelor cu câteva minute înaintea pauzei, motreanul stabilind în același timp și rezultatul final, 1-3 (1-3) pentru liderul seriei.
În etapa viitoare, Pandurii II va primi vizita celor de la CS Ineu, Știința Turceni va avea o misiune extrem de dificilă în deplasarea de la Național Sebiș, în vreme ce Minerul Motru va juca tot în deplasare, contra celor de la ACSO Filiași.

Rezultate liga a 3-a, seria IV, etapa a V-a:
Minerul Motru – Naţional Sebiş 1-3
Minerul Mehedinţi – Millenium Giarmata 0-1
FC Hunedoara – Vulturii Lugoj 1-0
CS Ineu – ACSVM Craiova 1-0
Ştiinţa Turceni – Pandurii II Târgu Jiu 0-1
UTA Bătrâna Doamnă – ACSO Filiaşi 1-1
Nuova Mama Mia Becicherecul Mic a stat
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here