Pandurii II, învinsă de Vlăduți

294

Pandurii II a cedat pe teren propriu în fața echipei antrenate de Iosif Rotariu, FC Caransebeș impunându-se grație unei triple reușite de fostul jucător al echipei gorjene, Alexandru Vlăduți.
Cu mai mulți dintre jucătorii cu care a evoluat în retur și în primele etape din play-off cedați echipei de juniori A a Pandurilor în vederea participării la turneul semifinal la care s-au calificat, cei de la Pandurii II au părut obosiți în prima parte a partidei, iar Vlăduți a taxat rapid fosta sa echipă cu două goluri. Primul gol al întâlnirii a venit în minutul 18, dintr-o lovitură liberă de la 25 de metri, lateral stânga, Vlăduți executându-l pe juniorul din poarta pandurilor. Tot Vlăduți a punctat din nou în minutul 39, cu capul, din interiorul careului, după o centrare de pe stânga. Oaspeții și-au asigurat victoria punctând și după pauză, în minutul 57, când același Vlăduți a șutat frumos, la vinclu, din interiorul careului. La 0-3, echipa a doua a Pandurilor s-a trezit din pumni și a încercat să scoată cât mai mult dintr-un meci deja pierdut. Lupu i-a luat locul lui Călin Cristea și a dinamizat acțiunile de atac ale gorjenilor, iar Frunză a reușit să marcheze după un aut rapid executat surprinzându-l ieșit pe portarul oaspeților, Haidău, în minutul 79. Lupu a avut o excelentă oportunitate cu care putea relansa jocul pe final, dar a șutat în loc să centreze în fața porții unde un coechipier aștepta demarcat, iar șutul său a lovit bara și scorul a rămas nemodificat până la final.
La meciul echipei secunde a Pandurilor a asistat și antrenorul echipei mari, Petre Grigoraș, precum și președintele Mihai Prunariu, președintele executiv, Eugen Pîrvulescu, și directorul sportiv Robert Bălăeț.

Pandurii II Târgu Jiu – FC Caransebeș 1-3 (0-2)
Teren sintetic, Târgu Jiu
Au marcat: Frunză (min. 79) / Vlăduți (min. 18, 39 și 57)
Pandurii II: Oprița – Petrache, Negrescu, Oiță, I. Constantin – Bîrlan, Stegaru – Predescu (min. 81 Lungu), Pîrcălabu (min. 71 Frunză), Cristea (min. 55 Lupu) – Dodoi (min. 58 Gavrilescu). Antrenor: Adrian Bogoi.
FC Caransebeş: Haidău – Artimon, Goşa, Petcu (min. 78 Dubei), Roiu – Artean, Poiană, Ionescu, Săulescu (min. 59 Suru) – Constantinescu, Vlăduţi (min. 80 Steop). Antrenor: Iosif Rotariu.
Arbitri: Cătălin Popa – Romică Bîrdeș, Nicușor Marin.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here