Pandurii II, amical cu “CraiOlguţa”

230

Pauza din campionat i-a făcut pe conducătorii celor de la CSU Craiova să caute un adversar pentru un joc amical. Nu au căutat foarte departe şi l-au găsit la Târgu Jiu, trupa lui Cîrţu şi Săndoi urmând a juca astăzi un meci de verificare în compania echipei a doua a Pandurilor.
Jocul amical dintre CSU Craiova şi Pandurii II se va juca la Craiova, pe terenul “Zoltan Crişan”, cele două echipe pregătindu-se pentru partidele oficiale de la sfârşitul săptămânii. CSU Craiova va juca în Liga 1 lunea viitoare, pe teren propriu, cu Rapid, în vreme ce echipa a doua a Pandurilor va juca vineri, la Târgu Jiu, în ultima etapă a turului Ligii a 3-a, cu ACSO Filiaşi.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here