Pandurii caută încă locația perfectă pentru cantonamentul din Austria – Se feresc de deplasări lungi

270

Oficialii Pandurilor au fost în această săptămână în Austria pentru a vedea la fața locului condițiile pe care le pot oferi echipei pentru al doilea cantonament din această vară.

Dacă în ceea ce privește primul cantonament al Pandurilor din această vară toate lucrurile sunt clare, de la cazare și până la terenurile de antrenament, Sibiul și Cisnădia fiind deja fiefuri tradiționale pentru echipa gorjeană în ultimii ani, pentru cel de-al doilea cantonament încă există necunoscute care însă trebuie înlăturate în cel mai scurt timp.
Președintele Mihai Prunariu, directorul sportiv Robert Bălăeț și organizatorul de competiții Ion Șolea au fost vreme de câteva zile în Austria și au vizitat mai multe locații care ar putea deveni casă pentru panduri în perioada 7-19 iulie. „Am vizitat şase locaţii, au rămas trei în picioare pe care le vom analiza în continuare. Am discutat cu antrenorul Petre Grigoraş, a rămas ca şi Petre să discute cu jucătorii şi să luăm cea mai bună decizie pentru acest cantonament din Austria”, a declarat președintele Mihai Prunariu la revenirea din periplul austriac.

În jurul Vienei
Conducerea Pandurilor a ajuns la concluzia că o locație cât mai apropiată de capitala Austriei ar fi cea mai bună soluție, în acest fel evitându-se deplasările prea lungi cu ocazia jocurilor de verificare pe care echipa gorjeană le va susține acolo în această vară. Cele trei locații care au rămas în picioare în urma primei trieri sunt în jurul Vienei: „Cele trei locaţii sunt: una undeva în Viena sud, alta la o şcoală de fotbal în apropiere de Viena şi cea de-a treia locaţie la 35 km de Viena. Ne-am orientat în jurul Vienei pentru ca la meciurile amicale să nu fim nevoiţi să parcurgem prea mulţi kilometri”, a mai declarat președintele grupării târgujiene. Un alt criteriu ce va fi luat în calcul la alegerea locației de cantonament este și cel al terenurilor de antrenament: „Minim trei jocuri le vom face pe terenul nostru de antrenament”, a mai spus Prunariu.

Metalurg Donetsk și Alania Vladikavkaz, posibili adversari
Petre Grigoraș spune că are în programul său de pregătire cuprinse cinci jocuri de verificare pentru cantonamentul austriac, iar președintele Prunariu a discutat și această problemă cu cei care se ocupă de organizarea cantonamentului pandurilor: „Ne gândim la echipe cât mai bune, asta îşi doreşte şi antrenorul Grigoraş, dar depinde de disponibilitatea noastră şi a celorlalte echipe ce meciuri vom juca. Sper să definitivăm şi cinci jocuri amicale. Am discutat în mare cu cel care se ocupă de organizarea cantonamentului, posibil să jucăm un amical cu Metalurg Donetsk, altul cu echipa din Vladikavkaz, două echipe de prima ligă din Ungaria şi o echipă de liga a doua din Austria. Sunt doar discuţii preliminare, nu e nimic stabilit”, a ținut să precizeze Mihai Prunariu.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here