Pandurii au mai sfidat o retrogradare! Le-a revenit şi curajul: ,,Promovăm în 2022!”

2137

După consultări finale cu toate cluburile din liga secundă, Federaţia Română de Fotbal a decis ca sezonul în eşalonul doi să continue doar pentru primele şase echipe. Dacă aceste formaţii se vor lupta pentru promovarea în prima ligă, celelalte echipe vor rămâne ,,pe loc”. Nimeni nu va retrograda în Liga 3, o veste extraordinară pentru Pandurii, care evită astfel al treilea ,,glonţ” cu Marin Condescu la timonă. Chiar dacă acum este principalul creditor, fără îndoială Condescu conduce lucrurile la echipa de fotbal, iar fostul lider din minerit capăta o alură de ,,nemuritor” după ultimele evenimente. Bineînţeles, rămânerea în eşalonul secund nu rezolvă, deocamdată, marile probleme ale clubului, sufocat de datorii şi abandonat de membrii fondatori. Chiar şi aşa, actuala conducere trage aer adânc în piept şi aşază din nou lucrurile.,,Nicio echipă nu şi-a mai dorit să continue acest sezon, mai puţin cele şase care şi-au dat acceptul pentru acel turneu de promovare. Era destul de dificil, şi în acelaşi timp puneam în pericol sănătatea şi integritatea jucătorilor. Era o competiţie contracronometru, ceea ce în fotbal e destul de delicat. S-au propus 5 schimbări, anumiţi antrenori au propus, glumind, 11 schimbări. Din 15 în 15 minute…pentru că jucătorii nu puteau duce un meci cap-coadă în acest ritm. Este o veste mare, pentru că am avut un an destul de greu, iar din punct de vedere sportiv am suferit foarte mult. Este o decizie corectă a Federaţiei de a îngheţa campionatul şi de a pregăti sezonul 2020/2021, altfel exista riscul să fie compromise şi acest sezon, şi următorul”, a declarat directorul sportiv al clubului, Camilian Floroiu pentru Cotidianul ,,Gorjeanul”.Pandurii speră ca în decursul următorului an competiţional să beneficieze şi de ,,restanţele” pe care le au de încasat de la acţionari, iar membrii fondatori să se întoarcă lângă echipă. Promovarea este acum cuvântul de ordine, deşi optimismul nu pare justificat.,,Ar trebui, pentru că au trecut foarte multe luni şi Înalta Curte va soluţiona până la urmă şi această speţă. Pe cât de mult îmi doresc să vină aceşti bani, pe atât de mult doresc ca acţionarii să se întoarcă din nou către echipă şi să acorde sprijin în noul campionat. Sper să găsim înţelegerea necesară să aducem autorităţile din nou în fotbal, lângă Pandurii Târgu Jiu, pentru că sunt foarte multe de făcut. Trebuie să învăţăm să ne descurcăm şi cu acest virus, pentru că nu va pleca aşa uşor din vieţile noastre. Vrem să facem o figură frumoasă, mai ales că nu se va mai pune problema dreptului la transferuri şi atunci chiar putem să pregătim un sezon care să aducă speranţă pentru anii următori. Mi-aş dori, dacă nu 2021, cel mult 2022 să fie anul promovării şi, la împlinirea a 60 de ani de la înfiinţarea echipei, să revenim pe prima scenă”, a mai spus Floroiu.

Paradoxul primelor
Pandurii va suna reunirea în luna iulie. Directorul sportiv al clubului, Camilian Floroiu, a declarat că jucătorii merită chiar şi o primă pentru îndeplinirea obiectivului: rămânerea în liga secundă. Deşi pe teren gorjenii s-au ridicat rareori la înălţimea adversarilor, jucătorii au meritul că au rămas la Târgu-Jiu, neplătiţi cu lunile sau cu anii. ,,Cred că pe 1-2 iulie vom convoca jucătorii. În zilele următoare voi avea o discuţie cu băieţii, să văd cine mai doreşte să-şi prelungească contractul. Dacă nu, vom fi pregătiţi pentru a aduce câţiva jucători la Târgu-Jiu. Acum, putem aduce şi fotbalişti care să dea un plusvaloare echipei. Chiar dacă a fost situaţia de aşa natură, jucătorii sunt principalii artizani. Fără munca lor, plătită foarte puţin sau chiar neplătită, nu am fi ajuns aici. Au un merit deosebit, dacă o să avem posibilitatea chiar merită o primă de obiectiv”, a declarat Floroiu.

Cojocaru: ,,O să facem cu adevărat o echipă la Pandurii”
Fără îndoială, antrenorul Călin Cojocaru merită să rămână la Târgu-Jiu ca să arate ce poate. Chiar dacă performanţele sportive ale echipei au lăsat de dorit, timişoreanul a lucrat în condiţii speciale la Pandurii, fără dreptul de a legitima măcar juniori. Chiar şi aşa, nu a dat bir cu fugiţii, ba chiar a apelat la buzunarul propriu pentru ca activitatea să decurgă normal, şi a adus oameni la club care au susţinut eforturile jucătorilor cum au putut.
,,Este o normalitate, fiindcă era greu să se joace și atunci mi se părea normal să rămână toate echipele. Acum avem altă perspectivă, o să facem cu adevărat o echipă la Pandurii. Cu siguranță, nu o să mai ajungem în situația în care s-a aflat clubul sezonul acesta. În perioada următoare cred că ne vom liniști și financiar. Sunt litigiile de care se ocupă domnul Condescu, conducerea, și încercăm să atragem și alți sponsori lângă echipă. O să și aducem o serie de fotbaliști, pentru că avem nevoie. Încercăm să facem totul ca Pandurii să redevină ce a fost“, a declarat Călin Cojocaru, la ,,cald”, pentru gds.ro.Cel mai probabil, în viitorul sezon, Liga 2 va avea 23 de formaţii, şi foarte posibil două serii.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here