Pandurii abordează cu încredere meciul cu UTA

1381

Jucătorii de la Pandurii Târgu Jiu pregătesc ceva mai relaxaţi jocul cu UTA Arad. Prima victorie a sezonului, obţinută la Metaloglobus, a reprezentat şi o descătuşare pentru jucătorii lui Adrian Bogoi, care sunt încrezători acum că-şi pot măsura forţele cu orice echipă din liga secundă. Arădenii sunt însă respectaţi de jucătorii de la Târgu Jiu, fotbaliştii noştri fiind conştienţi că vor da piept cu o echipă ce ţinteşte promovarea.
,,Este una dintre cele mai puternice echipe din liga a doua în acest moment, dar sunt convins că dacă noi ne facem jocul, cel puţin pe plan defensiv, sunt sigur că vom scoate un rezultat pozitiv. Aşteptăm meciul cu nerăbdare, sperăm să jucăm la fel de bine ca în Capitală şi să scoatem punct sau puncte din acest meci. Nu există o presiune pe noi, ne bucurăm că am obţinut prima victorie şi sperăm ca de acum încolo să scoatem ceva la fiecare joc”, a spus fundaşul Pandurilor, Nicolae Cotolan.
Atitudinea a făcut diferenţa cu Metaloglobus, a declarat şi portarul Mihai Cotolan, care este convins că dacă Pandurii vor aborda la fel meciul cu bănăţenii vor părăsi terenul neînvinşi. Goalkeeperul echipei noastre a mai spus că defensiva s-a sudat, asta şi graţie liderului din apărare, căpitanul Gabriel Oiţă. Nicolae Cotolan a marcat la Metaloglobus, asta spre surprinderea fratelui său.
,,A existat o mare descătuşare în vestiar după meciul cu Metaloglobus, iar dacă abordăm aşa fiecare partidă sunt sigur că vom pune probleme tuturor echipelor din liga a doua, chit că vor să promoveze sau nu. Sunt sigur că vom face o partidă bună cu UTA şi sperăm, cu ajutorul unităţii noastre, să obţinem un rezultat pozitiv în faţa uneia dintre cele mai bune echipe din eşalonul secund. La Metaloglobus am făcut o partidă foarte bună din punct de vedere defensiv, iar roadele muncii noastre s-au dovedidt pe final, când am reuşit să şi marcăm. Nu mă aşteptam să marcheze fratele meu, dar cu atât mai mare a fost bucuria şi pentru el, şi pentru mine. Acest gol a adus prima victorie a sezonului, şi poate să-i dea aripi. De la partidă la partidă ne omogenizăm. În primele etape, lipsa omogenizării ne-a făcut să încasăm goluri. Am început să ne cunoaştem mai bine, să ne înţelegem, atât pe plan defensiv, cât şi ofensiv, şi eu sunt sigur că şi meciul acesta vom avea o defensivă de fier. Trebuie să-i mulţumim şi căpitanului Oiţă, a făcut un meci deosebit, trebuie să recunoaştem ca dacă nu ar fi fost el, alta ar fi fost soarta meciului”, a declarat Mihai Cotolan. Partida de sâmbătă se joacă pe ,,sinteticul” din Târgu-Jiu, începând cu ora 11.00.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.