Pandurii a reziliat contractele a încă doi jucători – A început curățenia!

588

Doi dintre jucătorii care nu au convins în această stagiune, chiar dacă unul abia ce fusese adus în această iarnă, au căzut de comun acord cu conducerea Pandurilor pentru rezilierea contractelor.

Paulinho și Bud au fost doi dintre jucătorii care au dezamăgit la Pandurii, așa că prelungirea înțelegerilor lor cu clubul gorjean și pentru sezonul următor nu avea cum să intre în calcul. Cum nici pentru meciurile rămase din acest sezon antrenorul Cristi Pustai nu mai intenționa să se bazeze pe serviciile celor doi, conducerea clubului a luat decizia despărțirii. Prin două comunicate de presă standard, clubul a anunțat pe site-ul oficial al Pandurilor că le mulțumește celor doi, Paulinho și Bud, și le dorește succes în cariera viitoare.

Ar mai fi și alții
Pe lângă Paulinho și Bud, jucători despre care deja la Pandurii se vorbește la trecut, în lotul Pandurilor mai sunt jucători despre care fie se știe deja că nu vor mai fi aici și din vară, fie sunt pe lista neagră a antrenorului. Călin Cristea este la final de contract, nu mai intră în vederile lui Pustai și este pus la dispoziția echipei a doua, el evoluând pentru echipa din liga a 3-a în mai multe partide. Cât despre ceilalți jucători pasibili de despărțire în viitorul apropiat, Pustai nu dă nume, dar admite că ar mai fi și alții, și chiar și că situația sa la echipă se poate modifica până la finele stagiunii: „Se pot întâmpla multe, dar nu pot vorbi în perspectivă. Eu mai am contract pentru încă doi ani, dar contractele se pot rezilia în anumite condiții și este greu să vorbim acum de ce se va întâmpla la vară. Chiar și despre jucători. Eu aș putea să zic că renunț la 5 jucători, dar sunt oameni care au contracte, cu unii poți să reziliezi, cu alții nu. Au fost oameni care au mers la echipa a doua pentru că au ținut cu dinții de acel contract”, a declarat Pustai.

Ciurel nu-și explică rezultatele
Principalul finanțator al Pandurilor, reprezentantul CEO, Laurențiu Ciurel, se declară surprins și dezamăgit de rezultatele din ultima vreme ale echipei gorjene: „Sunt foarte dezamăgit de Pandurii. Extrem de dezamăgit. Inexplicabil ce se întâmplă acolo, practic sunt aceeaşi jucători cu excepţia unuia, dar în rest echipa este aceeaşi şi sunt rezultate contradictorii şi evoluţii care nu au explicaţii logice”, a declarat Ciurel. Acesta spune că în privința antrenorului nu el este cel care ia decizii: „Avem un consiliu de administraţie, preşedinte de club, eu sunt doar sponsor. Dacă va veni cu o discuţie în Adunarea Generală ne vom apleca. Deocamdată nu s-a pus problema. Ştiu că i s-a cerut demisia, dar şi mie şi domnului Călinoiu ni s-au cerut”, a mai spus Ciurel după ce tribuna a cerut demisia antrenorului după fiecare din cele patru meciuri disputate în acest an pe teren propriu de Pandurii, meciuri din care echipa gorjeană a obținut doar două puncte.

Nu banii i-au oprit să câștige
Întrebat dacă întârzierea de la plata salariilor și-a pus amprenta asupra evoluțiilor avute de echipă în acest retur de campionat, antrenorul Pandurilor a exclus această variantă: „A fost o întârziere scurtă. În alte părţi nu sunt plătiţi de luni bune. Nu asta e problema, când intră pe teren, nici jucătorii de la Vaslui nu s-au mai gândit la bani. Dacă îţi asumi riscul şi intri pe teren trebuie să joci pentru că asta le e meseria şi trebuie să o facă cu demnitate, iar atunci când intră în vestiar să ne putem privi unii în ochii celuilalt”, a declarat Cristi Pustai.
De altfel, jucătorii Pandurilor sunt cu salariile la zi, ei urmând să primească în cursul acestei luni banii pentru prestațiile din luna martie, situație greu de întâlnit la alte echipe din Liga 1, unde întârzierile la plata salariilor merg până la limita celor 90 de zile la care jucătorii pot depune memorii pentru a deveni liberi de contract, sau chiar dincolo de aceste limite.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here