Pandurii a retrogradat! De-ar fi doar atât…

8

După un deznodământ halucinant în ultima etapă din play-out, echipa fanion a Gorjului, Pandurii Târgu Jiu, a retrogradat. Deşi elevii lui Flavius Stoican ar fi ajuns cu un egal la baraj, scenariul de care se temeau cel mai mult suporterii noştri s-a adeverit. FC Volunari a făcut figuraţie cu Chiajna, Timişoara a revenit de la 0-2 la Mediaş, iar FC Botoşani şi-a dat viaţa pe teren cu Pandurii, reuşind în minutul 4 al prelungirilor să puncteze pentru 2-1. Golofca a deschis scorul pentru gazde în minutul 88, iar Florin Ilie a adus o egalare nesperată în primul minut al prelungirilor. După o repriză secundă de tot râsul în etapa trecută la Chiajna, moldovenii au părut super motivaţi, au înscris din nou şi au sărit la bătaie pe final de meci. Degeaba au mai încercat pandurii să revină, după 12 ani ne luăm adio de la Liga I, iar falimentul pare o certitudine. Cu toate acestea, fotbaliştii, antrenorii şi oficialii care s-au înhămat la muncă în iarnă trebuie felicitaţi. Nimeni nu le-a dat vreo şansă, mulţi probabil îşi freacă acum mâinile de bucurie, dar minunea a fost aproape. Tare păcat…

FC Botoşani – Pandurii Târgu Jiu: 2-1 (0-0)
Au marcat: Golofca `88, Fulop `90+4 / Ilie `90+1
FC Botoşani: Cobrea – Patache, Burcă, Tincu, Muşat – Vaşvari, Bordeianu (`71 Endrik) – Roman, Moruţan (`51 L. Fulop), Golofca – Kuku (`84 Herghelegiu) Rezerve: Avram, Plămadă, Cârstocea, Herghelegiu, Endrick, Juncanaru, L. Fulop. Antrenor: Leo Grozavu
Pandurii: L. Popescu – Negoiţă, Ene (`85 F. Ilie), Da Silva, Buşu – Cioina, Zaina – Fiţulescu, Păcurar, Hlistei (`62 Yasin) – Negruţ (`80 Pîcălabu) Rezerve: Stanca, I. Ilie, Stana, Hamed, Pîrcălabu, Dodoi. Antrenor: Flavius Stoican.
Eliminat: Roman `90+5
Arbitri: Istvan Kovacs (Satu Mare) – Octav Şove (Bihor), Marius Marchidanu (Brăila)
Observatori: Cătălin Popa (Vaslui), Cristian Nica (Prahova)

Condescu ţine de planul A, în culise se pregăteşte planul B!
Marin Condescu, unul din creditorii principali ai clubului, încă speră că echipa va trece de procesul de insolvenţă. Deşi majoritatea oamenilor de fotbal o văd pe Pandurii îngropată, fostul preşedinte se încăpăţânează să creadă în salvare. Pe surse, Condescu a rămas însă singur, iar demersurile pentru o nouă echipă care va evolua la Târgu-Jiu au început. Se vorbeşte de o “simbioză” ce ar aduce în liga secundă o nouă societate, fără datorii! Sunt şi voci care spun că Liga a 3-a e la îndemână, iar locurile disponibile există din cauza situaţiei precare din România. În orice caz, fotbalul trebuie să meargă mai departe pe Noul Municipal. “Nu ne oprim! Am retrogradat, acum sperăm să ne regrupăm, iar la anul să atacăm promovarea. Până atunci, se va termina și baza, nu vom mai fi nevoiți să jucăm în deplasare. Ne-am jucat șansa până la capăt și e păcat că am picat pe ultima sută. Am fost la mâna noastră, deși am întâlnit o echipă mai bună decât noi. Chiajna a câștigat 6 puncte cu cele mai în formă echipe de campionat. Voluntariul, echipa pe care a bătut-o, a luat Cupa, a făcut egal la Iași. Timișoara merita să evite retrogradarea, din punctul meu de vedere. Au învins cei care au știut jocul mai bine decât noi. Nu e o tragedie, formăm pe scheletul actualei echipe una competitivă. Până atunci, jucăm la Motru și, dacă avem voință, revenim la anul în prima divizie”, a spus Condescu.
Fostul lider din minerit a exclus şi posibilitatea desfiinţării echipei în acest an: “Nu se pune problema falimentului. Sunt societăți interesate să vină, dacă actualii membri ai asociației non-profit nu vor să continue, atunci, le mulțumim și mergem mai departe. Am făcut în așa fel programul de reorganizare, încât în 2017-2018 nu avem de plătit decât 250.000 euro”, a declarat preşedintele USMO.
Condescu declara, în urmă cu câteva săptămâni, că Pandurii va avea încă un punct în clasament, după ce echipa fusese depunctată din cauza gestului inconştient de la Târgu Mureş, când gorjenii au rămas “la cabine”.
Acel punct ar fi plasat formaţia noastră peste Timişoara!!! Unde e contestaţia, unde e rezolvarea? “Nenorocirea e că n-am primit motivarea pentru cele 3 puncte luate din meciul cu ASA pentru a putea ataca la TAS. Nu puteai să-ți sacrifici jucătorii pe un asemenea teren. Au trecut 6 luni de atunci”, a declarat Condescu.

Etapa 14, play-out
Gaz Metan Mediaş 2:2 Poli Timişoara
F.C. Botoşani 2:1 Pandurii Târgu Jiu
FC Voluntari 0:1 Concordia
ASA Târgu Mureş : Poli Iaşi

Rămâne Stoican?
După ce a fost aproape de un miracol, Flavius Stoican este dorit în continuare la Târgu-Jiu. Dacă echipa va continua în eşalonul secund, actualul antrenor este văzut drept cea mai bună variantă pentru Pandurii. “Am avut o discuție cu Flavius Stoican, un nou început. Termină contractul cu noi în această vară, dar cred că, dacă nu va avea o ofertă mult mai tentantă, va rămâne cu noi și vom promova la anul”, a spus Condescu. Vizibil dezamăgit după eşecul dramatic al Pandurilor, Stoican, s-a declarat totuşi mândru de fotbaliştii săi.
“Important este să-i felicit pe jucători, chiar dacă am pierdut în ultimele minute, după ce am reușit să egalăm. Sunt foarte mândru că am antrenat niște băieți care s-au bătut cu toată lumea. Nu mă întrebați de jocuri de culise, vreau să fiu cât mai ponderat și să nu am procese de conștiință. Să le dea Dumnezeu sănătate tuturor. Vreau să o felicit pe Chiajna că s-a salvat cu două victorii în ultimele două etape. Chiajna a bătut în deplasare câștigătoarea Cupei României.
Așa a vrut Dumnezeu să se întâmple, să luăm gol în minutul 93. Poate trebuia să fiu suspendat, să nu fiu aproape de echipă. Nu este ușor să muncești și să speri până în ultima secundă. Am făcut aici o familie, un grup, îmi este greu să îmi găsesc cuvintele. Urmează o pauză și apoi voi lua o hotărâre”, a declarat antrenorul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here