Pandurii a remizat cu Ripensia. Bogoi vrea VAR în Liga 2

1592

Pandurii Târgu-Jiu şi Ripensia Timişoara nu au găsit drumul spre gol în ultimul meci disputat de formaţia gorjeană pe terenul sintetic din municipiu. Gazdele au rămas astfel fără victorie ,,acasă” în actualul sezon, şi speră ca, odată cu noul stadion, Zeiţa Fortuna să-şi îndrepte faţa şi către echipa fanion a judeţului. Antrenorul pandurilor, Adrian Bogoi, a declarat că s-a resimţit din plin oboseala după deplasarea lungă de la Miercurea Ciuc, iar cei mai mulţi dintre jucătorii săi au acuzat probleme musculare la finalul jocului.,,A fost un meci pe care l-am disputat în condiţii speciale. Am fost singura echipă din liga a doua care a jucat duminică, de la 17.00 la 19.00, am ajuns cu autocarul la 5-6 dimineaţă şi, la două zile, am jucat alt meci. La Miercurea Ciuc am jucat în 10 oameni, am depus un efort fantastic şi cred că, astăzi (n.r. miercuri), dacă beneficiam de o zi în plus de odihnă puteam câştigă meciul. E totuşi bine că nu am pierdut. E incredibil cum am ajuns să jucăm, suntem carne de tun! Am făcut 18 ore dus-întors pe drum. În vestiarul nostru toţi jucătorii se plâng de crampe, de întinderi. Eu sunt mulţumit de ei”, a spus, la cald Bogoi.Principalul gorjenilor a pus apoi tunurile pe ,,fluieraşi”, declarând că ar vrea arbitraj video şi în liga secundă. Bogoi este de părere că elevii săi au fost privaţi de cel puţin 5-6 puncte în această ediţie de campionat.,,La meciul de la Miercurea Ciuc am avut un gol luat dintr-un penalty, după un aşa-zis henţ. O fază identică am avut şi noi la meciul cu Petrolul, dar nouă nu ni s-a acordat lovitură de la 11 metri. Nu ştiu cine a greşit, dar au fost două faze identice. Lu Yuefeng a luat al doilea galben după ce noi am marcat şi începusem să controlăm jocul. Acolo a fost fault în atac, dar jucătorul nostru a fost eliminat. Cu fosta Oradea am avut gol valabil, mingea a fost o jumătate de metru în poartă. Dacă faci un calcul aveam 5-6 puncte în plus. Ştiu că este imposibil, deocamdată, dar ar trebui să pună VAR şi la liga a doua. Cerem doar ce trebuie să ni se dea nouă. Vrem o şansă, nu putem să jucăm împotriva tuturor”, a declarat Bogoi.Tehnicianul speră ca odată cu primul meci pe noul stadion echipa pe care o conduce să fie mai puternică, atât la nivel administrativ, cât şi financiar.,,Sperăm să fie mai bine pe noul stadion, vrem un club puternic, dacă aveam un club puternic nu jucam astăzi, la două zile, amânam meciul. Ne îngrijorează că încă nu ne punem la punct financiar, nu o luăm de la zero”, a mai spus antrenorul Pandurilor.
Liga 2 / Etapa 12
Miercuri, 16 Octombrie
Farul Constanţa – Universitatea Cluj 3-2
CS Mioveni – Sportul Snagov 2-1
Pandurii Târgu Jiu – Ripensia Timişoara 0-0
Daco-Getica Bucureşti – FK Csikszereda 0-1
Concordia Chiajna – Dunărea Călăraşi 1-0
ASU Politehnica Timişoara – Metaloglobus Bucureşti 1-1
CSM Reşiţa – SCM Gloria Buzău 2-1
Viitorul Pandurii Târgu Jiu – Campionii FC Argeş 2-1
Rapid – Petrolul Ploieşti 1-0
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here