Pandurii a pierdut, dar a arătat că poate face faţă în Liga 2

722

Pandurii Târgu Jiu a fost învinsă în primul meci oficial din noul sezon, dar a oferit o prestaţie decentă în Regie, având în vedere circumstanţele în care s-a desfăşurat jocul cu Rapid. Bucureştenii s-au impus cu 2-1, într-o partidă disputată pe un teren greu, în care lipsa de experienţă a vizitatorilor şi-a spus cuvântul. De altfel, Pandurii nu a reuşit legitimările unor jucători foarte importanţi, care, să sperăm, vor da greutate jocului în confruntările viitoare. Este vorba despre Constantin Grecu, Borislav Zlataric, Steven Goma, Alexandre Castaing, James Emmanuel Okeke sau Martin Remacle. Oaspeţii au avut şi ghinionul să-l piardă, în debutul meciului şi pe Prince Bauben, unul dintre mijlocaşii esenţiali ai echipei. Echipa lui Adrian Iencsi a deschis scorul în minutul 28, după ce defensiva gorjenilor nu a reuşit să degajeze o minge plimbată prin careu de gazde. Autorul reuşitei a fost Ştefan Pănoiu. Părea un galop de sănătate pentru rapidişti, dar oaspeţii au devenit tot mai curajoşi pe faza ofensivă şi Sebastian Velcotă a fructificat, în minutul 33, o centrare venită de la Rafal Zaborowski. De altfel, jucătorul polonez poate fi trecut la plusuri, fiind activ pe toată durata partidei.Din păcate, presiunea Rapidului s-a concretizat în minutul 60, când o intrare imprudentă a lui Pleşa a dus la un penalty transformat de Hlistei (60). Ambele formaţii au ratat oportunităţi importante în finalul meciului. Pandurii puteau egala în două rânduri, dar Drăghia a fost pe fază la şutul lui Tănăsoiu, iar ghiuleaua lui Vasilescu s-a dus puţin peste poartă.În etapa viitoare, Pandurii va juca acasă, cu Turris Turnu Măgurele.,,După meciul cu Viitorul, le-am spus jucătorilor că ne așteaptă o partidă grea azi, cu Pandurii Târgu Jiu, și chiar așa a fost. S-a întâmplat să nu mai marcăm și să închidem partida. Așa e la ligile inferioare. Ai un adversar mai incomod, se joacă anti-fotbal. Nu vreau să critic adversarii, dar trebuie să fim mai atenți. În ultimul minut am fost aproape să facem 3-1”, a declarat antrenorul gazdelor, Adrian Iencsi.,,Am cedat deliberat posesia, ne-am închis foarte bine şi astăzi nu s-a văzut o diferenţă mare între noi şi Rapid. Am adus foarte mulţi jucători, dar nu am reuşit să-i legitimăm pe toţi, nu le-a sosit cartea verde. Am evoluat pentru prima oară în această formulă, dar eu zic că am stat destul de bine în teren. Din păcate, n-am reuşit să marcăm golul doi, deşi ne-am creat ocazii şi după penaltiul celor de la Rapid. Jucătorii au calitate, au venit toţi pentru Liga 2 şi n-am avut timpul necesar să-i legitimăm. De etapa viitoare, o să vedeţi o echipă mult mai bună, mai pragmatică a noastră”, a precizat tehnicianul vizitatorilor, Călin Cojocaru.
Rapid Bucureşti – Pandurii Târgu Jiu: 2-1 (1-1)
Rapid: Drăghia – Voicu (cpt.), Crișan, Manole (80, Costin), Goge – Sefer, Lazăr – Pănoiu – Drăghiceanu (62, Dulca), Hlistei (62, Benzar) – Țîră (62, Pop). Rezerve: Tătaru, Mocioacă, Ilie, Fică, Jorza. Antrenor: Adrian Iencsi
Pandurii: Adalcescu – Cuțitoiu (cpt.), Pleșa, Gal, Vasilescu – Bauben (10, Ștefan), Dobre, Bunga (90+1 Gheorghe) – Zaborowsky (80, Cornicioiu) Velcotă,Tănăsoiu. Rezerve: Oprița, Iovicin, Șendroiu, Cojocaru. Antrenor: Călin Cojocaru
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here