Pandurii a mai evitat un glonț! Rămâne în Liga 2

1081

Pandurii Târgu Jiu a avut câștig de cauză la Comisia de Recurs a Federației Române de Fotbal după ce, în primă fază, nu primise licența pentru eșalonul secund. De altfel, oficialii clubului se declaraseră optimiști, la finalul săptămânii trecute, iar calculele erau făcute pentru Liga 2. Directorul sportiv Camilian Floroiu a declarat că au fost, mai degrabă, dificultăți de interpretare, dar reprezentanții comisiei au fost lămuriți că Pandurii a intrat într-o nouă etapă în ceea ce privește procesul de reorganizare. ,,Nu era o problemă deosebit de delicată, era o problemă legată de acel plan de plăți. Directorul de licențiere nu înțelegea că, în momentul în care s-a anulat falimentul, planul a fost refăcut și aprobat din nou. Pe această speță, am întâmpinat probleme, pentru că a fost dată acea hotărâre și, conform articolului 43, nu primeam licența. Am depus recursul, am dus hârtiile necesare și au observat că planul de organizare a fost aprobat de către creditori și nu era expirat. Decizia a fost anulată și Pandurii se mențin în Liga a doua”, a precizat Floroiu. Așa cum era de așteptat, oficialul clubului i-a adus din nou în discuție pe membrii fondatori. ,,Am muncit mult să reprezentăm Gorjul cu cinste și sperăm că toți cei care fac parte dintre acționari, sau sunt abilitați, să se îndrepte și să-și reconsidere poziția față de Pandurii. E momentul să înțeleagă că anumiți oameni au făcut tot ceea ce este omenește posibil pentru a păstra Pandurii acolo unde îi este locul și pentru a face un pas spre Liga 1”, a mai spus Floroiu.Cât despre viitorul campionat, directorul sportiv al clubului este optimist. ,,Am reușit să încheiem cu dreptul această muncă titanică. Sunt euforic și spun că mi-aș dori să nu facem parte din play-out, dar va fi foarte mult de muncă. Ca și lot, o să vedeți că Pandurii va fi o echipă care va avea un joc frumos, competitiv, și vom fi într-o zonă a clasamentului care să nu ne mai aducă emoții”. Primele șase formații se vor bate pentru promovarea în prima ligă.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here