Pandurii a cedat în Valea Domanului

1197

Pandurii Târgu Jiu nu i-a putut ţine piept Reşiţei şi în al treilea meci pe care cele două formaţii l-au jucat în acest campionat. Deşi nu au făcut o partidă foarte rea, băieţii lui Mario Găman s-au înclinat în faţa unei trupe adverse mai experimentate şi mai valoroase, care nu degeaba a dominat într-o manieră categorică Seria 7. Pe o vreme capricioasă, gazdele s-au impus cu 2-0, după ce Vali Lazăr din penalty (21) şi Vali Munteanu (50), jucători cu multe meciuri în prima ligă, au punctat pentru bănăţeni. De altfel, dacă Pandurii a început eşalonul terţ cu pretenţii de promovare, speranţele de a urca o divizie par că s-au dus definitiv după runda inaugurală din play-off. După o iarnă în care alb-albaştrii nu au putut face transferuri, un mare minus pentru oamenii care conduc destinele clubului, gorjenii au rămas pe locul 4, la 13 puncte de CSM Deva, formaţie care ocupă poziţia a doua, cea care duce la baraj. Hunedorenii au câştigat cu 2-0 meciul cu Voinţa Lupac. În play-out, celelalte echipe din judeţ au înregistrat rezultate diferite. Gilortul Târgu Cărbuneşti s-a impus pe terenul celor de la Progresul Ezeriş (0-2), în timp ce Viitorul 2 Târgu Jiu a cedat la Petroşani (2-0).
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here