PAMFLET – Neomarxismul cultural şi Universitatea repetentă

S-a întâmplat ceva în Germania în anii de ascensiune a nazismului. S-a întâmplat ca o serie de autori, reprezentanţi ai Şcolii de la Frankfurt, Adorno, Marcuse, Fromm, Horkheimer să fie nevoiţi să se refugieze în Statele Unite. Respectivii autori, numiţi de unii filosofi, erau mai degrabă ideologi. Şi pentru că societatea americană era altfel decât cea europeană, deşi rădăcinile culturale tot de pe vechiul continent îi (pro)veneau, şi pentru că şi în Occident nivelul de trai crescuse simţitor şi dispăruse aşa numitul proletariat, respectivii autori trebuiau să găsească, stângişti fiind, ulterior numiţi „progresişti”, alte categorii sociale „oprimate”. Şi i-au găsit! I-au găsit în rândurile minorităţilor sexuale (lesbiene, homosexuali), ale minorităţilor naţionale sau de culoare (cetăţenii de culoare, asiaticii, etc.) sau ale minorităţilor religioase (islamici, de pildă). Cine era de vină pentru oprimare a acestor categorii cărora li s-au adăugat, la un moment dat, femeile, prin aşa numita mişcare feministă, mult propovăduită azi şi la noi la SNSPA (fosta Ştefan Gheorghiu), de „tovarăşa” Miroiu (era să scriu Moroiu)? Nimeni altcineva decât bărbatul alb, creştin, heterosexual, educat şi ceva mai înstărit! Şi nimic altceva, în optica strâmbă a acestor autori, nimic altceva mai vinovat decât cultura omului alb! Altfel spus, marea cultură europeană care a fost transplantată şi peste ocean!
Un mare gânditor francez, René Girard pe numele său, vorbea, la un moment dat, cu îndreptăţire de data aceasta, despre ceea ce el numea „hermeneuticile suspiciunii”. Situaţia stătea, în viziunea lui, cam în felul următor. Pentru Marx vinovaţii, ţapii ispăşitori, erau capitaliştii, pentru Freud masculul alfa, dominator, şeful hoardei, ucis până la urmă, iar pentru Nietzsche morala sclavilor. Şcoala de la Frankfurt găsea astfel, în urma celor amintiţi mai sus, un nou ţap ispăşitor: omul alb şi cultura lui! Şi de aici a început nebunia. Ceea ce se întâmplă acum în Statele Unite – unde totuşi situaţia s-a mai calmat între timp! – e fructul otrăvit al cărţilor, de fapt al acestei ideologii neomarxiste care, nemaiputând să „predice” ura de clasă precum înaintaşul ei cel bătrân, practică un gen de ură de rasă mergând înspre un soi de „fascism liberal” în SUA, unde a apărut şi o carte cu acest titlu! Recentele tulburări cauzate de uciderea unui cetăţean de culoare, în fapt delincvent, de unul din cei patru poliţişti care îl arestaseră şi care, sigur, nu au nici o scuză şi vor răspunde în faţa legii, sunt expresia faptului că în SUA, ca şi în alte ţări occidentale, pătrunderea în Universitate a acestei ideologii, a aşa numitei „corectitudini politice”, stimulate la greu de banii controversatului filantrop George Söros, a reuşit în aşa de mare măsură să otrăvească inimile şi să spele creierul generaţiilor tinere încât anormalitatea, cazul homosexualităţii masculine şi feminine, să fie pusă la loc de cinste şi să fie, în schimb, blamată normalitatea! Acest fenomen a mai fost de altfel numit şi sexo-marxism!
E o vorbă românească şi ea spune că Dracul nu face biserici. Nu face, în schimb dărâmă! Se întâmpla şi la noi cu vreo trei decenii mai înainte. În Occident se dărâmă biserici creştine şi se construiesc în loc moschei. Măreaţa Uniune Europeană îşi respinge rădăcinile creştine, uitând prin mediocrităţile cu ştaif care o conduc în prezent de spusele unui mare scriitor şi gânditor francez, Paul Valéry, conformă cărora cei trei mari piloni ai culturii europene sunt creştinismul, filosofia Greciei antice şi dreptul roman. Şi de gândirea Părinţilor Fondatori ai Uniunii Europene, Jean Monnet, Robert Schumann, Konrad Adenauer care vorbeau despre Europa ca despre o Europă a naţiunilor.
Mişcările Black Lives Matter şi Antifa din Statele Unite, dirijate din umbră şi plătite de acest fals filantrop care este George Söros au vandalizat statuia lui Abraham Lincoln, în Marea Britanie casa memorială a marelui scriitor Charles Dickens, tot în SUA statuia marelui scriitor spaniol Miguel de Cervantes, iarăşi în Marea Britanie statuia lui Winston Churchill, primul ministru care a luptat contra nazismului. Acesta este progresismul sexo-neomarxist cultural sau „fascismul liberal” al stângii.
Astfel de manifestaţii au fost rare în România, dar totuşi au existat. Nu mă refer aici la cele câteva femei de moravuri uşoare şi acel transexual care au ieşit să scandeze Black Lives Matter, vieţile tuturor contează, nu doar ale negrilor, ci la vreo două reviste unde vreo câţiva sörosişti fac mereu bla-bla-bla, anume „Observatorul cultural” şi parţial „22”.
În „Observatorul cultural” îşi dă în petec (altfel individul e dus rău) unul Ovidiu Anemţoaicei, cică filosof (era să scriu bilosof), format la Universitatea Repetentă a lui George Söros, numită pompos Universitatea Central Europeană, având aci şi o doctoreală (nu doctorat), probabil tot în sexo-marxism, LGBTQ şi alte aberaţii maladive. Acest Q (de la queer = ciudat pe româneşte!) acuză societatea românească, vezi Doamne, de – îl citez pe necopt! – „logică patriarhală”. Dar nu propune nici ca doamna Moroiu, pardon Miroiu, de la SNSPA (fostă Ştefan Gheorghiu) o „logică matriarhală”. Nu. El ar vrea, printre altele, înlocuirea artei actuale cu una „queer”. Adică una „ciudată”. A postumanului, cică! Era să scriu a prost-umanului!
A, şi să nu uit! Tot în această revistă „queer” (uite că mă molipsii de limbajul lor!) mai e o „ciudată”, pretinsă poetesă pe nume Medeea Iancu, o practicantă de înjurături pe care le numeşte poeme, foarte supărată că nu a pătruns în şcoli şi universităţi LGBTQ! Păi, nici nu va pătrunde, românii sunt normali, nu sunt „queer”!
Lazăr Popescu, preşedintele Filialei Gorj a Partidului Alternativa Dreaptă