Pamflet de criză – Laszlo Tokes, făcătura securităţii şi amicilor săi Băsescu şi Viktor Orban

1191

Vorba marelui tenismen şi român adevărat Ilie Năstase, o fi făcut mult rău Ceauşescu, dar el măcar era patriot. De aia l-au omorât, mai zicea Nasty, ca să poată merge Laszlo Tokes la Parlamentul Europei şi să-şi înjure ţara în care s-a născut şi care l-a trimis la Bruxelles ca europarlamentar. Iar în vremea aceasta tulbure, politicienii români tac. Mai mare ruşine decât una ca asta, Ilie Năstase n-a văzut.

Aproape nimeni nu ştia despre pastorul Tokes Laszlo până-n decembrie 1989. Doar serviciile secrete maghiare, KGB-ul şi, cu siguranţă, securitatea română. El a fost doar o unealtă care să semene revolta în rândul timişorenilor de etnie maghiară. Că, vezi Doamne, Pastorul nu e lăsat să intre în biserică. Un pastor cam fustangiu toată viaţa lui, însurat mai recent cu o profesoară dintr-un sat unguresc. Mai exact din Ungaria. Unde va şi candida, pe 25 mai, la alegerile pentru parlamentul european din partea FIDESZ. Partid aflat la putere şi care dă primul ministru de la Budapesta, Orban Viktor. Amicul de pahar cu wisky ori palincă al pretinsului „popular”, în realitate impopularul sadea Traian, creatorul şi fondatorul Regimului Băsescu. De tristă amintire!
„Pretinii” Traian şi Viktor aveau întâlniri secrete pe la Tuşnad, Balvanyos, prin Harghita şi Covasna. Măcar premierul Orban Viktor ţine la ţara lui de-adevăratelea, şi-l foloseşte pe Traian Băsescu drept agent electoral. Căruia nu-i pasă de România nici cât negru sub unghie. După aproape zece ani de dezastru economic şi social, mai ales pe vremea guvernului PreşBăsescu-Boc, cu tăierile de salarii la bugetari şi ciuntirea pensiilor, măscăriciul ce se da de dreapta, face acum pe ultrastângistul. El care fusese nomenclaturist, ca director general al NAVROM, cu dosar de cadre aprobat de Cabinetul 2, al Elenei Ceauşescu, s-a trezit după împuşcarea cuplului dictatorial, direct în FSN şi ministru al Transporturilor în Guvernul Petre Roman. Un guvern din cuplul Ion Ilici Iliescu-Petre Roman, cu sfetnicul de taină Tache-Silviu Brucan, primii şi adevăraţii distrugători ai României postdecembriste.
Legislaţia românească în materie de apărarea intereselor ţării – bună sau rea – permitea tratarea duşmanilor iredentişti de la Budapesta, precum liderul partidului extremist Jobik, drept PERSONA NON GRATA. Dar cum să comită aşa ceva Comandantul Suprem al unei ţări aflate în disoluţie ca România – trădătorul din interior Traian Băsescu – din moment ce Orban Viktor i-a dat o mână de ajutor şi la referendumul privind demiterea preşedintelui suspendat, din 29 iulie 2012, ca şi alte dăţi.
Ziua maghiarilor de pretutindeni – 15 martie 2014 – fu mai blândă pentru că Jandarmeria şi Poliţia Română şi-au făcut datoria. Numai că pericolul n-a trecut. Din moment ce în Parlamentul Europei un individ ce-i vicepreşedinte al UE din partea Ungariei – infectul Tokes Laszlo – vorbeşte că cetăţenii români de etnie maghiară din Transilvania ar fi precum tătarii în Crimeea.
Bazaconii mai susţine şi trădătorul din interior Traian Băsescu, dictator care în loc să ia poziţie în contra infamului iredentist face pe ultrastângistul. Şi atacă poziţia PSD şi Guvernul Ponta. Cu scopul de a da apă la moară mortului în păpuşoi Partid Mişcarea (Im)Populară!
Ion Predoşanu

1 COMENTARIU

  1. Iti dugneste gura numai rosu si in calitate de agent platit spui numai aberatii. Totul incepe si se termina cu Basescu , acum il faci si simpatizant maghiar,doamne ce cosmar a fost acest acest om pantru voi,a mai bagat cativa la puscarie.Stati linistiti, ca nu avem puscarii cat de multi sunteti voi.

Dă-i un răspuns lui milu Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here