Pamfil Șeicaru, un uriaș ziarist patriot

372

Exact acum 75 de ani, în data de 14 august, Pamfil Șeicaru a scris un material care ar putea fi de ajutor Țării Noastre și nu altor nații, chiar azi, în confruntarea cu ideile diferitelor grupuri, fiindcă Țara Noastră nu este în proprietatea unui grup care face ce vrea cu ea.
Ziarul Curentul, ediția de Capitală, din anul 1940, 14 august, care a publicat materialul a fost păstrat cu grijă de Gr. Pupăză în biblioteca personală, după ce o lungă perioadă de timp a fost ascuns, prin diferite poduri la vecini și rude pentru a nu fi găsit de autoritățile comuniste. Condițiile improprii de umiditate și temperatură au reușit să degradeze anumite pasaje, dar esențialul s-a păstrat. Sunt surprins că nimeni nu-l caută prin arhive și nimeni nu-l scoate în evidență pentru a tranșa o veche problemă cu extremiștii, în special, unguri.
Iată, ce ne prezintă.
Harta Kogutowitz și răspuns…al lui Pamfil Șeicaru face precizarea: în pagina a 3-a: ALTE DOUĂ importante documente privind situația Românilor în vechea Austro-Ungarie.
Este o hartă care ne prezintă ungurii, ca număr și așezare în România, dar și românii pe teritoriul unguresc care sunt în număr destul de mare, dar și ca așezare. Numărătoarea n-am făcut-o noi, ci au făcut-o dumnealor. Și sunt convins că au făcut-o cu mare exactitate. Și mai am convingerea că au fost consemnate rezultatele de pe teren, în spiritul dumnealor. Mai ales că nu erau singuri.
Probabil că mai sunt și alte documente pe care marele ziarist și, chiar mai mult, un personaj al istoriei interbelice le-a prezentat în ziarul său. Este de căutat. Gândurile unui ziarist bine informat pot aduce Pacea în Țară.
Și de câte ori sunt probleme incomode la nivel înalt, reușim să trecem pe lângă ele, punând pe ordinea zilei ce mai zic anumite voci rătăcite și răgușite în spațiul românesc, care cred că trecutul nostru este un trecut oarecare. N-au avut de la cine să afle realitatea.
Îmi pare rău să spun dar, niște tineri, informați de pe internet, au încercat să-l „aducă” pe celebrul Pamfil Șeicaru într-o zonă infectată de slujitori ai răului în România.
Expunerea marelui patriot român este de mare folos și românilor și, ungurilor. Este o cale de a se termina cu acuzațiile ce nu ne sunt de folos și a se ajunge la o mediere a situației. Adică, la liniște.
Câteva date biografice, pentru tineri: românul Pamfil Șeicaru s-a născut la Buzău în anul 1894 și va muri, în exil, la Munchen, în anul 1980.
Este însoțit de mulți prieteni care i-au împărtășit gândurile și, mai mult, l-au sprijinit în a apăra interesele Țării în Occident. N-a fost un român fugit în Libertate, a fost un AMBASADOR urmărit și hăituit de infecții slujitori ai răului. Noi, adică cei de sus, l-am încadrat în grupul reacționarilor români.
Franz Josef Strauß, fost prim ministru al Bavariei, la aflarea decesului lui Pamfil Șeicaru, a spus lucruri minunate din care reținem: „…un patriot român și un mare ziarist…. Moștenirea pe care a lăsat-o compatrioților săi este lupta pentru dreptate, omenie și pace.”
Se aude ???
La noi, linișteee!
Am citit o consemnare legată de faptele de luptător în Primul Război Mondial. Face parte din eroii României. Este ales deputat în Parlamentul României în trei perioade: 1928, 1931 și 1933. Observând că activitatea de parlamentar nu-i mulțumitoare, se dedică frumoasei cariere de ziarist și înființează ziarul Curentul, al cărui director este între anii 1927-1944.
Este caracterizat ca fiind cel mai mare gazetar dintre cele două războaie mondiale și sunt anumiți „povestitori” care îi aruncă în spate lucruri care nu sunt adevărate. De fapt, aceștia, ridicându-se, abia, la nivelul gleznei gazetarului, nu puteau să vadă dimensiunea, adevărată, de patriot a acestuia.
Aș dori să afle tinerii că în anul 1944, ca mulți alți patrioți, a părăsit Țara, cu multă durere în inimă, fiindcă a presimițit dezastrul în care se prăbușea România.
Peste România venea un nou val care nu era în tiparele celor mulți și, cu atât mai mult, nu era făcut pentru Șeicaru.
El era unul care purta pe frunte pecetea morții apropiate. Văzuse că România iese din circuitul european. Părăsind Țara, rămâne în circuitul valorilor culturale europene.
Reacția comuniștilor români a fost imediată și în anul 1945 a fost CONDAMNAT LA MOARTE, pedeapsă aplicată cu consecvență și altor patrioți.
Cu toate că situația era complicată, și-a găsit liniștea și echilibrul pentru a fi alături de Țară și Popor și n-a avut un sentiment de spaimă față de necunoscut. Vestul i-a asigurat viitorul și liniștea, aici, găsind oameni care l-au sprijinit.
Sub influența unor personalități culte care l-au cunoscut pe Șeicaru și care jucau un rol important în politica României, Nicolae Ceaușescu a semnat DECRETUL de GRAȚIERE în anul 1966 și, vestea bună, s-a propagat repede în mediile intelectuale.
Se putea vorbi, din nou, fără grijă despre acest mare român. Era incomod fiindcă deținea cheia unor adevăruri într-o epocă cu probleme diverse și greu de stăpânit.
Sunt deosebit de trist când văd că un Om ca Pamfil Șeicaru este trecut sub tăcere, ca să nu spun uitat. Nu ne-am gândit să ne amintim când au trecut ceva ani de la naștere, de la deces. Avem ocazia, în sfârșit, să amintim celor interesați că, în anul 2016, s-ar putea organiza, dacă încă nu șifonează pe Cineva, un simpozion internațional, când se împlinesc 50-cinzeci- de ani de la semnarea Decretului de grațiere, care i-ar putea ține loc de al doilea certificat de naștere.
Credem că noile evoluții pe scena lumii civilizate ne vor permite să ne aducem valorile „acasă” și nu cred că cineva va putea motiva că „foarfeci străine” ne-au impus nu știu ce…, și că interdependența ne obligă…
Credem că articolele și lucrările lui Pamfil Șeicaru ar putea fi un exemplu de conduită pentru cei care vor să ducă România spre prosperitate.
Dorim să aducem în actualitate două asemenea intervenții.
Dacă ieri și astăzi un guvern cu oameni mulți incompetenți și pușcăriabili a fost și este greu de schimbat, pe timpul Dumnealui nu era așa. Și ieri am asistat și astăzi asistăm la o văicăreală generală și inutilă privind schimbarea unui guvern, că nu ne permite Constituția, că nu vrea nu știu cine, că avem în spate nu știu ce, că actele normative care nu mai au loc prin depozite nu prevăd nimic în această direcție, că alegătorii aleșilor și aleșii alegătorilor nu sunt de acord, că stăm bine la nu știu ce parametri, ba suntem chiar fruntași și, în final,… nu se poate.
Este un lucru inadmisibil, fiindcă Guvernul trebuie să fie al României și nu al unei fracțiuni, fie ea și majoritară, mai totdeauna subunitară.
Prima.
Ziarul Curentul, prin directorul lui, avea un cuvânt greu de spus în momente de cumpănă.
În numeroase rânduri, Grigore Pupăză, un admirator al ziaristului, spunea că, dacă în ediția de dimineață a Curentului, articolul de fond al lui Pamfil Șeicaru, aducea critici Guvernului României, la prânz, Guvernul României se întrunea și demisiona.
Asta da, democrație!!!
A doua.
Priviți hărțile publicate de Pamfil Șeicaru, în momentele de mare cumpănă pentru Țară.
Dan Pupăză și IPB

În ce mă privește, eu am primit, în anul 1979, fiindcă eram proaspăt repartizat ca profesor în județul Buzău, locuind în orașul Buzău, de la unul din scriitorii buzoieni, cu care mă împrietenisem cu prilejul ședințelor Cenaclului „Viața Buzăului”, o carte cu autograf de la…Pamfil Șeicaru. Am regăsit-o și urmează să scriu despre ea în pagina de cultură ori societate a Gorjeanului. (IPB)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here