Municipiul Târgu Jiu a fost, în acest weekend, gazda celei de-a XXI-a ediții a Festivalului Național de Folk și Baladă „Poarta Sărutului“.
Iubitorii acestui gen au putut urmări, la Teatrul de Vară „Nelu Dumitru” din Târgu Jiu, recitaluri extraordinare oferite de Mircea Vintilă, Sunt un frate tânăr, Maria Gheorghiu, Zoia Alecu, Dana Florian, Dan Vană, Emeric Imre, Adrian Beznă, Nicu Zotta, Ovidiu Mihăilescu, Stefan Gheraksiev și Daria Boghean.
Juriul festivalului, format din artiști consacrați și cunoscuți ai genului folk, poeți și personalități importante ale culturii românești, a avut o misiune dificilă în departajarea concurenților.
Astfel, marele premiu și trofeul festivalului a ajuns la Andrei Şchiopu (Vulcan, Hunedoara).
Premiul I a fost adjudecat de Jacqueline-Alessia Crăciun din Craiova, premiul II a fost câștigat de Adriela Bejenari (Bălți, Republica Moldova), iar premiul III a ajuns la Alma-Lorena Andronache (Ploieşti, Prahova) și Larisa-Maria Nicuţa (Vulcan, Hunedoara).
Premiul „Viorel Gârbaciu” i-a fost acordat târgujianului Andrei-Dumitru Vede. S-au acordat și câteva premii speciale. Astfel, premiul special pentru compoziție „Liviu Nechita” a fost câștigat de Sergiu Pârvulescu (Vulcan, Hunedoara), iar premiul special „Andrei Maftei” pentru transmiterea emoției artistice a fost obținut de Claudiu-Ilie Benga (Râșnov, Brașov)
Premii speciale acordate de către Asociația APLOMB – Asociația „Proiect pentru o Lume a Oamenilor Mai Buni”
Premiul special pentru coeziune muzicală – Grup „Ecou” (Bârlad, Vaslui)
Premiul special pentru abordare romantică – Mario Niculescu (Târgu Jiu)
Premiul special pentru cel mai promiţător tânăr folkist – Luca-Bogdan Mastacan (Bârlad, Vaslui)
Festivalul a fost organizat de Consiliul Judeţean Gorj, Școala Populară de Arte „Constantin Brâncuși”, Primăria și Consiliul Local al Municipiului Târgu Jiu, Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși”, Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”, Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu”, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, în colaborare cu Asociația „Proiect pentru o Lume a Oamenilor Mai Buni”, posturi de radio și televiziuni naționale și locale.
Scopul acestui festival-concurs este de a descoperi și promova noi talente interpretative și de creație ale muzicii folk, spun organizatorii.