Palmaresul ediţiei a II-a, Festivalul Copiilor „Maria Lătăreţu”, un regal de folclor autentic

396

La sfârşitul săptămânii trecute, bătătura Casei Memoriale „Maria Lătăreţu” din Bălceşti a găzduit cea de-a doua ediţie a Festivalului Copiilor „Maria Lătăreţu”, care a fost un regal de folclor autentic. Spectacolul-concurs s-a desfăşurat pe parcursul a cinci ore, 25 de concurenţi intrând în scenă şi străduindu-se să impresioneze juriul şi publicul. În acest an, Luiza Ciudin a câştigat Marele Premiu şi Trofeul festivalului.

Bătătura Casei Memoriale „Maria Lătăreţu” din Bălceşti a fost neîncăpătoare pentru cei care au venit să asiste la cea de-a doua ediţie a Festivalului Copiilor „Maria Lătăreţu”. Evenimentul a avut loc vineri, 24 august 2012. Începând cu ora 19:30, 25 de concurenţi au intrat rând pe rând în scenă, prestaţiile lor artistice încheindu-se după miezul nopţii, mai exact la ora 0:30.
Juriul festivalului a fost condus de profesor Violeta Ianculescu – realizator de emisiuni folclorice la Societatea Română de Radiodifuziune Bucureşti şi de Teodor Isaru – regizor muzical la Radio România Bucureşti şi la Studioul „Electrecord”. Misiunea juriului a fost destul de grea dat fiind talentul concurenţilor şi luând în calcul numărul mare al acestora.

Luiza Ciudin, câştigătoarea ediţiei a II-a
Tânăra şi talentata Luiza Ciudin, în vârstă de doar 12 ani, a reuşit să ajungă la sufletul juriului, reuşind să obţină Marele Premiu şi Trofeul Festivalului. Ea este pregătită de profesoara Camelia Argint – Şcoala Populară de Artă Târgu-Jiu şi de profesoara Cristina Olteanu – Palatul Copiilor.
Premiul I a fost câştigat de Laura Ungureanu, în vârstă de 8 ani, din Scoarţa, instruită de profesoarele Camelia Argint şi Cristina Olteanu. Premiul II i-a revenit Adrianei Soreanu, de 14 ani, din Bumbeşti-Jiu, pregătită de profesoara Emilia Drăgotoiu Nanu – Palatul Copiilor Târgu-Jiu. Premiul III l-a câştigat Sandra Ştefan, în vârstă de 14 ani din Târgu-Jiu. Premiul Special „Luciana Ene” i-a revenit lui Marius Dăescu, de 12 ani din Mătăsari, iar Premiul Special „Maria Beatrice Băndoiu” – Larisei Cârlugea, de 10 ani din Rovinari.
Menţiunile au revenit concurenţilor: Elvira Cârstoiu – 13 ani, din Târgu-Cărbuneşti, Cornelia Orleanu – 8 ani, din Turceni, Bianca Săpunaru de 12 ani, din Târgu-Jiu, Anca Burlean – 15 ani, din Bumbeşti-Piţic.
Ceilalţi 15 concurenţi au primit diplome de onoare. Tuturor copiilor, pe lângă diplome şi trofee li s-au oferit premii în bani, cărţi şi ilustrate ce o prezintă pe celebra Maria Lătăreţu.
Potrivit organizatorilor „acest festival nu ar fi fost posibil fără sprijinul generos al următorilor sponsori: Primăria şi Consiliul Local Bengeşti-Ciocadia, Muzeul Judeţean Gorj, Asociaţia Culturală „Maria Lătăreţu” Bălceşti, Asociaţia Culturală „Doruleţ din România”, Casa de Discuri Ijac Music Production Bumbeşti-Jiu, Sindicatul Energia Rovinari, Sindicatul Energomontaj Rovinari, S.C. Viitorul Baia de Fier, Luciana Ene, Maria Beatrice Băndoiu, S.C. Didaso SRL Bălceşti”.
Şi-au dat concursul în acest festival Roxana Croitoru – câştigătoarea de anul trecut a Festivalului, Elena Popescu Lăzăroiu, Oana Pârvan, Diana Istudor, Sofia Pleşu, Emilia Drăgotoiu Nanu, Raluca Sandu, Luciana Ene şi Maria Beatrice Băndoiu
Minunata seară a folclorului din bătătura fermecată a casei Mariei Lătăreţu a fost încheiată cu o cină gorjenească oferită de către Victor Geogia, primarul comunei Bengeşti-Ciocadia.
Minodora Sucea
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here