,,Palmă” pentru contestatari înaintea ultimului meci european: ,,Echipa noastră ar trebui să fie un model”

1725

CSM Târgu Jiu încheie, duminică, campania europeană din EHF. Trupa gorjeană s-a calificat, în premieră, în grupele European League Women, acolo unde nu a reușit să obțină vreun succes în primele cinci etape. Adversarele au fost unele foarte puternice: Motherson, Sola și Malaga, iar fetele conduse de Liviu Andrieș au șansa, duminică, să bifeze prima victorie. În tur, la Mosonmagyarovari, gazdele s-au impus cu 33-27, după un meci mai apropiat decât o arată scorul. În ciuda rezultatelor din grupă, extrema Florența Ilie spune că a fost o experiență benefică pentru echipa noastră, care are un moral ridicat. ,,În urma meciurilor pe care le-am avut, inclusiv cele din campionat și din Cupa României, eu cred că avem un moral mult mai ridicat și ultimul meci din EHF, cu Malaga, ne dă speranțe că vom avea un rezultat pozitiv acasă. Cu siguranță ne dorim să câștigăm și noi măcar un meci în grupă și ne dorim să avem un meci foarte bun. Ne dorim să ne ridicăm la nivelul adversarului, care este unul foarte bun, și să ne perfecționăm cât mai bine jocul pentru meciurile care urmează în campionat. Cred că apărarea și poarta pot fi decisive, o să ne ajute foarte mult. Noi la asta lucrăm și încercăm, zi de zi, să ne perfecționăm și să ajungem la nivelul la care am fost. Aventura europeană mi-a plăcut foarte mult și cred că am avut toți de învățat ceva din această experiență și îmi doresc și la anul să fim tot aici”, a declarat handbalista. Antrenorul secund Andrei Enache a avut un discurs similar și le promite fanilor că handbalistele sunt foarte determinate pentru ultimul meci din faza grupelor.
,,Cred că cu toții suntem conștienți de faptul că este ultima reprezentație în grupele EHF și ne dorim să avem un handbal cât mai complex, pentru că, inclusiv în meciul de la Malaga, am avut momente foarte bune și sperăm să repetăm aceeași prestație pe care am avut-o și în meciul cu unguroaicele. Pentru a câștiga meciul cu echipa din Ungaria trebuie să jucăm foarte exact, pentru că, din nou, deja devine un clișeu, dar sunt o echipă extrem de valoroasă. Să nu uităm că sunt în primele două-trei locuri în campionatul Ungariei și pe noi asta trebuie doar să ne motiveze, pentru că în momentul în care joci cu adversari de calibru, atunci nivelul tău poate să fie unul mai ridicat. Acum toată lumea este motivată, nu avem presiunea rezultatului. Sunt normali contestatarii, anumite reproșuri, pentru că ăsta este sportul, ceea ce noi ne asumăm până la urmă. Dar cred că echipa din Târgu Jiu și acuma vorbesc așa, ca discuție generală, ar trebui să fie un model, pentru că, la un an de la promovarea în prima ligă, am reușit prin munca noastră să ne calificăm într-o competiție, într-o grupă europeană, ceea ce este extrem de dificil. Pentru a-i mulțumi pe cei din tribună, noi trebuie să plecăm de pe teren cu capul sus, știind că am fost sută la sută implicați în ceea ce s-a întâmplat. Acum, în sport, sunt momente mai bune și momente mai proaste. Important este, repet, că atunci când se aude fluierul de final, noi să știm, atât antrenorii, cât și fetele, să fim convinși, că am dat tot ce am avut mai bun”, a fost mesajul lui Enache. Meciul CSM Târgu Jiu – Motherson Mosonmagyarovari contează pentru etapa a șasea a Grupei D și începe la ora 19.00.
Cătălin Pasăre

2 COMENTARII

  1. Excursii pe bani publici. Mai ales pentru tine, Dl. Pasare. Amatorism. CSM Targu Jiu este El Dorado-ul kinetoterapeutilor si al cercetatorilor. Nu stiu cum va suporta Dl. Primar Romanescu.

  2. Nu aveti nici o scuza , sunteti depasiti la toate capitolele…banca tehnica , jucatoare , stil de joc . Lumea nu mai vine sa va vada, lumea vrea rezultate , performanta nu lalaiala ce faceti voi in prezent. Sper ca Primarul Romanescu un om capabil sa intelega ca nu mai merge si urgent schimbari la toate nivelurile( echipa, banca tehnica) daca vrea sa mai fim in Liga Florilor. URGENT!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here