Palatele de la Gorj, aproape de finalizare

480

Proiectul iniţiat de prefectul judeţului, Claudiu Teodorescu, privind înfiinţarea unui palat al educaţiei şi unul al agriculturii în Târgu-Jiu este pe cale de a se finaliza. Scopul acestui proiect este acela de a facilita gorjenilor anumite servicii şi pentru a-i împiedica să se mai plimbe de la o instituţie la alta, pentru rezolvarea problemelor pe aceste două domenii.

În aproximativ două săptămâni vor fi demarate demersurile pentru mutarea celor două instituţii. Inspectoratul Şcolar şi Casa Corpului Didactic, precum şi alte instituţii din învăţământ vor avea sediul într-o clădire nouă de lângă Liceul nr. 5. De asemenea, Direcţia pentru Agricultură, APIA şi alte servicii sau direcţii care au legătură cu agricultura vor funcţiona împreună în actualul sediu al Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj.
“Deja se lucrează la această activitate şi cred că, în special, colegii de la Inspectoratul Şcolar o să vă prezinte o situaţie mai amplă în acest sens dar şi cei de la APIA. Ţinând cont de faptul că atât Direcţia Agricolă este implicată în procesul de acordare de verificare a cererilor depuse pentru ajutorul de minimis cei de la APIA acum intră în acordări de soluţionări de dosare analize şi toate celelalte. S-a întârziat puţin câteva zile. Eu sper ca în maxim 2 săptămâni de zile să pornească procedurile. Din discuţiile pe care le-am avut cu domniile lor cred că per ansamblu pe structurile deconcentrate ale Ministerului Agriculturii o să fie reduceri de costuri de aproximat 50%”, a precizat Claudiu Teodorescu, prefectul judeţului Gorj.
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here