Pâinea se va scumpi cu 15%

366

paineProducătorii de grâu au dublat preţurile în acest an, situaţie care a creat un blocaj pe piaţă şi a scumpit făina cu 40% în ultima săptămână, astfel că pâinea va costa cu aproximativ 15% mai mult până la finele lui august.

“Preţul făinii a crescut în ultima săptămână cu circa 40%, de la 750 de lei pe tonă la 1.050 de lei. Pentru un kilogram de pâine sunt necesare 750 de grame de făină şi, pe măsură făina scumpă va ajunge în brutării, preţul pâinii va creşte. Părerea mea este că majorarea va avea loc în valuri, iar până la sfârşitul lunii august pâinea se va scumpi cu circa 15%”, spune Aurel Popescu, preşedintele Rompan. El explică aceste creşteri prin blocajul care s-a produs în ultima lună pe piaţa de panificaţie. Potrivit preşedintelui Rompan, România a exportat, anul trecut, două milioane de tone de grâu, în condiţiile unei producţii de circa 5,2 milioane de tone. Exporturile au fost făcute din rezervele din anul 2008, când recolta a fost de aproximativ şapte milioane de tone. Exportul a avut ca efect însă un deficit pe piaţa internă, astfel că în lunile mai-iunie au fost necesare importuri, din Ungaria. Deoarece importurile şi costurile de transport depăşeau semnificativ preţul de atunci la grâul din piaţa internă, firmele de panificaţie nu şi-au făcut stocuri şi au aşteptat producţia din acest an. “Astfel, s-au creat nişte goluri, întrucât în iulie nu s-a aprovizionat nimeni, pentru că nu s-a recoltat nimic, din cauza ploilor. Acum, în luna august, când s-a recoltat, toată lumea a sărit pe producătorii de grâu, care din acest motiv şi pe fondul creşterii cotaţiilor pe pieţele internaţionale au dublat preţul. De la 400-450 de lei pe tona de grâu anul trecut au ajuns acum să ceară şi peste 800 de lei pe tonă, ajungând chiar la 1.000 de lei”, a explicat Popescu. El a adăugat că producătorii refuză să vândă mai ieftin, situaţie care a creat un blocaj pe piaţă. “În aceste condiţii, morarii au cumpărat strictul necesar de grâu, cât să facă pâine, fără să mai vândă şi făină. Din acest motiv, preţul făinii a urcat cu 40% în ultima săptămână”, a arătat preşedintele Rompan. Aurel Popescu a afirmat şi că producţia internă de grâu din acest an, estimată la circa 5,7 milioane de tone, este slabă din punct de vedere calitativ. Rusia a interzis exporturile de grâu până la sfârşitul acestui an, după ce recoltele au fost afectate de o secetă severă şi de incendii, stoparea comerţului extern având ca scop menţinerea preţurilor la alimente. În ultima perioadă, preţul grâului a continuat să crească la bursele din Europa şi Statele Unite, ca urmare a scăderii recoltei în zona Mării Negre şi a estimărilor sub aşteptări ale autorităţilor americane privind producţia la nivel mondial. Astfel, grâul pentru panificaţie cu livrare în noiembrie era cotat vineri la bursa Euronext în creştere cu 1,53%, la 216,25 euro pe tonă. În aceeaşi zi, la bursa din Chicago, cotaţia grâului cu livrare în septembrie a urcat cu 1,44%, după un avans de 2% înregistrat joi.

D.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here