România a luat parte în Primul Război Mondial alături de Franţa, Anglia şi Rusia urmărind eliberarea românilor din Transilvania de sub jugul exploatatorilor unguri. Se urmărea lărgirea pieţii de desfacere, câştigarea poziţiei ocupată în stat aci de burghezia maghiară şi prin aceasta îmbogăţirea rapidă. Masele populare vedeau în eliberarea fraţilor de peste munţi posibilitatea îmbunătăţirii condiţiilor lor de viaţă.
Învăţătorii formaţi la şcoala lui Haret au pregătit zeci de generaţii în spiritul dragostei de Patrie şi al luptei pentru eliberarea românilor ardeleni.
Exemplul ofiţerilor, foştii învăţători cu care soldaţii descifraseră în copilărie tainele cărţii, a îmbărbătat şi mai mult soldaţii romani.
În fruntea plutoanelor şi-au dat viaţa pe câmpul de luptă 26 învăţători din fostul Judeţ Gorj din care 16 sunt din actualul raion Gorj: Duşe Vasile, Ceauşescu D., Lăceanu Aureliu, Popescu P., Calotescu Gh., Diaconescu I., Paţica At., Teoteoi Gh., Pănoiu M., Morjan Ilie, Horhoianu Ion, Găvănescu Grigore, Găvănescu Corneliu şi Arjoca-Godineşti.
Toţi au căzut îndemnându-şi ostaşii la luptă. Mult mai mulţi învăţători au rămas cu trupurile ciuruite în focul luptelor. Iată câteva nume de invalizi: Popeangă Petre, Popescu Sebastian-Tismana, Popescu Victor, ş.a.
Convinşi de dreptatea cauzei lor, soldaţii români au luptat cu entuziasm împotriva unui dușman mult mai numeros şi superior înarmat, săvârşind adevărate acte de eroism. Aşa învăţaseră că trebuie să se poarte şi în şcoală.
Un exemplu de eroism care a făcut cinste învăţătorilor din Gorj şi chiar din întreaga ţară îl constituie învăţătorul Victor Popescu de la Valea cu Apă, sublocotenent în rezervă în Regimentul l8 Gorj.
Se cunoaşte soarta tristă pe care a avut-o Divizia de la Cerna. Neprimind ordinul de retragere la timp, a trebuit să se retragă atunci când inamicul o înconjurase. Prin eforturi grele şi eroism, susţinând lupte îndârjite de la Cerna şi până la Izbiceni lângă Olt, acoperind drumurile cu nesfîrşite morminte de eroi, armata de la Cerna găseşte la Izbiceni-Olt podul aruncat în aer şi fiind redusă la un efectiv mic capitulează. O mare parte din soldaţi au fugit nevoind să rămână prizioneri şi s-au întors la vetrele lor.
Găsindu-se în aceleaşi condiţii, slt. Victor Popescu, învăţător gorjean, văzând barbaria armatei de ocupaţie care jefuia avutul populaţiei de la sate rămase fără nici-un sprijin a organizat o ceată de prizonieri români, completând-o cu prizonieri ruşi şi italieni fugiţi din lagăre. A făcut rost de puşti, mitraliere şi grenade şi au început ataca patrulele şi transporturile dușmane în spatele frontului. Terenurile accidentate împădurite îi ascundeau bine. Mulţi nemţi şi unguri au fost omorâţi de această ceată. Numeroase detaşamente trimise în urmărirea lui Popescu n-au putut face nimic. Au fost cazuri când au mâncat la masă cu cei ce-l căutau deghizat în călugăr, căldărar sau om de rând. Proclamaţia afişată noaptea pe uşile bisericilor, şcolilor, primăriilor şi la răscrucile de drumuri n-a avut efectul urmărit să ridice masele în spatele frontului dar „a întreţinut moralul populaţiei greu lovită de ocupaţia germană” (1. A pus în zăpăceală pe dușmani care au oferit o sumă mare de bani celui care-1 va trăda.
Redăm cuprinsul Proclamaţiei către săteni a lui Victor Popescu, aflată în dosarul „Victor Popescu ” al Tribunalului Marţial German din Turnu-Severin.
Proclamațiune
Domnilor primari!
Frați români!
Soldaţi!
Trăim timpuri grele şi vom trăi şi mai rău, dacă nu ne vom uni și dacă ne vom pârî unul pe altul germanilor şi ungurilor. Deşteptați-vă şi înviaţi odată cum a înviat şi codrul. Arătaţi fiecare din voi că mai aveţi sânge românesc în vinele voastre. Puneţi mâna pe coase, topor, sapă şi pari şi cântaţi veşnică pomenire dușmanului, care ne batjocoreşte femeile şi fetele noastre, ne ia hrana şi laptele de la gura copiilor. Decât prizonieri schingiuiţi şi cu familiile batjocorite de dușmani, mai bine la codru cu arma în mână, făcându-ne datoria pentru ţară ca strămoşii noştri, sau să murim! Iar voi, soldaţi, pe care nenorocul v-a despărţit de fraţii voştri, să nu vă mai predaţi inamicului, căci rău va fi de voi. De aţi avut gând de predare, sau aţi căzut prizonieri, de ce n-aţi rămas la dușman, ci aţi venit acasă ca să vă predaţi neamţului? Aceasta probează celor mari că aţi fugit de pe front ca să vă predaţi inamicului, lucru pentru care legea militară vă pedepseşte cu moartea. Mai este puţin timp ca să vă îndreptaţi. Nu vă mai duceţi la dușmani, ci căutaţi pe şefii voştri şi înainte la datorie așa cum aţi jurat pe drapelul Țării! Fală va fi vouă, când fraţii şi șefii voştri vă vor găsi şi pe voi făcându-vă datoria. Băgaţi de seamă că e multă armată de-a noastră pe aicea, şi nu vă luaţi după minciunile dușmanilor care zic că armata română a murit.
Ei se laudă că sunt grozavi pe toate fronturile, dar de fapt sunt cu șalele frânte în toate părţile. Ei sînt gata să fugă ca ţiganii, căutând să vă ia totul, căci acasă la ei mor de foame. Dar noi unindu-ne cu toţii, să dăm o raită asupra lor oriunde îi prindeţi, puneţi-le mirul sau vestiţi-ne pe noi, care ştim să 1e cântăm veşnica pomenire.
Soldaţi de toate categoriile! Eu ofiţerul vostru vă ordon ca fără nicio întârziere să vă prezentaţi la Statul Meu Major în Pădure, pentru ca împreună cu ofiţerul vostru să luptaţi şi să vă faceți datoria faţă de Țară şi Rege. Nu uitați că aţi jurat în faţa lui Dumnezeu de a fi credincioşi Țării, Regelui şi Drapelului nostru care a fâlfâit peste Carpaţi şi care cu ajutorul lui Dumnezeu va mai fâlfâi şi pe alte meleaguri. Gândiţi-vă că jurământul care e sfânt trebuie ţinut în orice împrejurări şi feriți-vă de a cădea în păcate, căci de nu veţi da ascultare acestui ordin ce vi se dă în numele Țării Româneşti, vă încărcaţi cu grele păcate şi va veni odată vremea când fiecare va trebui să dea socoteală de faptele sale. Cei care nu se vor supune ordinului de față vor fi considerați ca nişte laşi, dezertori şi trădători şi-şi vor lua răsplata după merit.
Primari şi săteni!
Nu mai pârâţi pe prizonieri, nu mai daţi duşmanului armătura noastră, ci daţi-o soldaţilor noştri pe care îi veţi trimite să urmeze pe şefii lor. Cel ce vinde Țara, armătura şi soldaţii va fi pedepsit cu moartea.
Să nu se gândească nici-un român că noi rămânem cu nemţii.
Nu, asta niciodată! Aceasta s-o creadă numai duşmanii şi nemernicii care cred în ei şi le spală picioarele, făcându-le toate gusturile şi care au uitat că sunt români devenind damblagii ca şi germanii, dar le va trece în curând de această groaznică boală când vor veni ai noştri, le vor da ca doctorie „ciocolată” de oţel de la Arsenal şi „ouă” cu „unt”din ţeavă de tun şi de arme…
Vedeţi că fronturile sunt pe aproape şi ei sunt închişi ca în cutii nemaiştiind pe unde să fugă ceea ce vom proba în curând. De necaz mizerabilii şi damblagiii s-au ocupat să bată bietele femei și copiii şi oamenii bătrâni, căci cu soldaţii nu mai sunt în stare să se bată, fiind neputincioşi. De li-e dor de scărpinat, să vină la noi şi-i vom scărpina. Să lase femeile şi copiii în pace căci sunt nevinovaţi. Ei se vor supăra şi vor încerca să ne prindă dar va fi în zadar, şi dacă ne vor prinde, ne vor lua numai morţi, dar vii niciodată! Vom muri ca români iar nu ca mişei şi trădători de Țară. Recruţi! Feriţi-vă de apelurile lor căci vor să pună mâna pe voi. Soldaţi, veniţi cât mai curând în Pădure, la şefii voştri care îşi fac datoria şi înainte cu Dumnezeu. Să vă dea Dumnezeu inimă şi curajul strămoşilor noştri spre a ne apăra Țara. Aşa să ne ajute Dumnezeu! Vă aşteptăm, soldaţi români!
Dată în Codrii Mehedinţului în luna mai 1917.
ss/Victor Popescu, slt. şi statul său major. (2
Un călugăr de la Mânăstirea Tismana, care făcea spionaj în favoarea germanilor a fost ridicat de oamenii lui Victor Popescu, dus în Pădure şi împuşcat. După 7 luni de luptă de partizani, învăţătorul Victor Popescu împreună cu câţiva gradați a reuşit să traverseze teritoriul ocupat şi să treacă printre liniile dușmane în Moldova îmbrăcat căldărar.
Chiar documentele germane au vorbit de vitejia lui. După ce descrie lupta dusă cu detaşamentul român condus de Victor Popescu în spatele frontului „Dragonar Regiment Konig im Weltkrig” scrie:
„Fără nici-o îndoială, comandantul detaşamentului inamic era un om extraordinar de capabil şi energic care, deşi ştia că partida era pierdută, a ştiut, totuşi, să ne cauzeze toate pierderile posibile”. (3
Abia mult mai târziu, când se dăduse coloanei germane o întăritură de aproape o mie de oameni din Divizia 6 Cavalerie, cronicarul neamţ adaugă:
„Păcat că nu ne fusese dat să ne putem răzbuna imediat căci eram aproape să-1 înconjuram”. (4
Întorşi de pe front în anul 1918, învățătorului Victor Popescu, care terorizase întreaga armată de ocupaţie din Gorj şi Mehedinţi, găseşte casa arsă și familia greu lovită.
Zece ostatici din comunele vecine bănuiţi că ar fi adăpostit pe învăţătorul Popescu Victor au fost judecaţi de formă, condamnaţi la moarte şi executaţi de Tribunalul Marţial German din Turnu-Severin.
Gorjenii, însă, i-au făcut o primire demnă de faptele lui eroice în Târgu-Jiu odată cu terminarea războiului. După 43 de ani de la această primire, iată ce-i scrie Grigore Geamănu, secretar al Consiliului de Stat. Redăm conținutul scrisorii:
Iubite nene Victore,
Scrisoarea dumitale mi-a trezit amintiri din cele mai răscolitoare.
Elev în clasa a III-a de liceu, am făcut parte din mulţimea care în 19l8, după alungarea nemţilor, te-am primit la porţile Târgu-Jiului, şi purtat în triumf ca răsplată a actelor de eroism cu care ai întreţinut moralul populaţiei greu lovită de ocupaţia germană.
Au trecut ani mulţi…
Mă bucur din inimă aflându-te încă în plină vigoare şi sănătos.
Voi sprijini cererea dumitale convins fiind că împlinirea ei ţi se cuvine într-o ţară şi sub un regim care ştie să răsplătească actele de eroism puse în slujba poporului.
Te îmbrăţişez!
ss/ Gr.Geamănu -11.VIII. 1961
Am analizat mai mult vitejia acestui învăţător în Primul Război Mondial socotindu-1 un caz tipic pentru învăţătorimea gorjeană și nu un caz izolat.
1) Din scrisoarea lui Grigore Geamănu, secretar al Consiliului de Stat, adresată învățătorului Victor Popescu.
2) Nicolae Bolocan, cei zece martiri executați la Turnu –Severin, Tipografia Gutenberg Timișoara, 1924, pag. 10-12.
3) Cultul ero
4) Idem.
Prof. Gr. Pupăză
