Cu titlul cuprinzător și admirativ „Nemuritoare povești de pe cele 11 văi ale Gorjului”, în trei impunătoare volume, Teodor Dădălău a adunat în pagini de carte o parte din darurile pe care, prin talentul său de inspirat artist fotograf, le-a destinat ținutului natal.
Emoționat de frumusețea și diversitatea imaginilor desprinse din ofertele generoase ale munților, dealurilor și câmpurilor, de natura lor miraculoasă, cunoscător al unor tradiții istorice legendare, al înaintașilor cu destin eroic, a unor oameni de necontestabile vocații creatoare, el dăruiește celor ce vor călători prin mijlocirea sutelor de imagini surprinse de ochiul magic al aparatului fotografic rodul unor investigări memorabile, încărcate de grăitoare simboluri și de o generoasă risipă de frumusețe.
De altfel, încă din prima „notă a autorului” (ca toate cele ce vor urma) lămuritoare în privința rațiunilor care l-au îndemnat și susținut în demersurile sale artistice, autorul își va declara atașamentul și mândria de a se ști a fi moștenitor al unor asemenea comori, purtând cu ele mărturii ale unei îndelungate și semnificative dăinuiri: „Deși am fost binecuvântat – spune autorul – să mă nasc și să cresc aici, în Gorj, undeva între colinele dintre apele Motrului și ale Jilțurilor, aparatul de fotografiat a ținut să mă convertească într-un turist permanent al acestor locuri… mereu la fel de uimit de frumusețea lor și a oamenilor care le păstrează misterul și puritatea nealterată.”
Este firesc de descifrat, în aceste cuvinte, sinteza unei responsabile profesiuni de credință, nicicând uitată și susținută de edificatoare „argumente fotografice”, ordonate într-o arhitectură atent gândită a celor zece capitole ale celor trei albume, fiecare dintre ele înfățisându-se cu o veritabilă expoziție de opere de artă (cum au și fost, prin ani, unele dintre ele).
Iată, în susținerea afirmației potrivit căreia cele trei albume pot fi integrate ca părți durabile și importante ale unei monografii în imagini a Gorjului, ordinea celor zece capitole, putându-se constitui în tot atâtea cărți…
Întâiul volum al „nemuritoarelor povești” este intitulat „Peisaj și legendă”, în cele patru capitole ale sale prezentându-se pe rând locuri minunate ce-i așteaptă pe vizitatori să călătorească prin „Gorjul de odinioară”, dar și înlesnindu-le emoționante întâlniri cu „spectacolul lemnului”, cu arabescurile mlădieri ale culorilor prin iscusințele harnicelor creatoare ale ielor gorjenești.
Volumul al doilea găzduiește câteva necesare „Reconstituiri”, dezvăluind, prin imagini spectaculos animate, „miracolul Doinei Gorjului”, strălucirea costumelor populare și originalul enigmatic „dans al măștilor” din ajunul Crăciunului, în Cloșanii de sub munte.
Cel de-al treilea volum, „Gorjul pentru artă, artiști pentru Gorj”, va cuprinde, ca și precedentul, alte trei capitole, întregind numărul celor zece. Mai întâi, prin prezentarea roadelor altei inițiative valoroase, legitimate de pecetea înfăptuitorului ei, același neobosit Teodor Dădălău, sprijinit de colegi devotați promovării și conservării tradițiilor și conservării tradițiilor, a consacrat centenarului Marii Uniri, prin cei „100 de artiști pentru 100 România”, cu picturi și sculpturi ale unor prestigioși artiști din țara noastră și din țări prietene, următoarele două capitole fiind încredințate unor vibrante emoții, prin înseși titrările lor: „Traian, micul meu fotograf” și „Florin Isuf, omul și opera”.
Sunt încredințat că pentru oricare dintre cei care vor avea șansa de a călători cu privirile și emoțiile gândurile prin mulțimea imaginilor fotografice vor fi acestea prilejuri de sărbătorești revelații, de puternice trăiri, prin cunoașterea unor luminoase mesaje venind de la cei de până mai ieri către cei de azi și de mâine, adică din „multele veacuri ce trecură, către multele ce vor să vină”. Toate aceste trăiri îndemnând la a prețui cum se cuvine zestrea lăsată în păstrare și – de ce nu – chemați întru îmbogățirea ei.
Mărturisesc, ajuns (prin cele scrise până aici), că ultimele două capitole din finalul marii și rodnicei călătorii prin spații și vremuri, mi-au reamintit, tulburându-mă cu bucuriile și întristările declanșate, chipul luminos al adolescentului răpit vieții înainte de a fi împlinit 18 ani, înzestratul Traian Dădălău, dovedindu-și rarul și precocele har pentru arta fotografiei, mândru de tatăl, de părinții săi, tatăl având temeiuri să se bucure de indiscutabile înzestrări ale fiului, de la care au rămas spre neuitare simbolice imagini fotografice, luminate de inteligență și talent. Capitolului ce-i este consacrat, i se va adăuga cel care evocă viața și opera pictorului Florin Isuf, pe care am avut privilegiul de a-l cunoaște, a cărui soră, în anii 1960-1962, pe când eram, la 22 de ani, profesor la Târgu Cărbunești, am cunoscut-o ca o elevă înțeleaptă și sârguincioasă. Cele două capitole care încununează, în final, cele trei monumentale albume, mi-au provocat emoții de complexă intensitate. N-aveau cum a fi ocolite, prin ele renăscând sentimentele de bucurie de a-i fi cunoscut pe cei doi fii al Gorjului, făuritori de fapte de artă durabile, dar și de întristare pentru grăbita lor plecare în lumea amintirilor. Un tânăr, o tânără mlădiță, secerată la vârsta zămislirii unei vocații certe, răpit vieții de un brutal accident, și un plastician matur, care ar fi putut să-și împodobească drumurile neliniștitelor invenții grafice și al culorilor când obosite, când exuberante, mai cu seamă în încleștările dintre alb și negru.
Dintre cuvintele de întristare, ce însoșesc o îndurerată prețuire pentru cel nedrept răpit, sunt deplin convins că acelea care imaginează o posibilă scrisoare a lui Traian către părinții săi, simbolic datată 5 ianuarie 2012, și cele de peste ani, dintr-un august 2015, ale unei scrisori ale cărei cuvinte sunt încrustate în adâncul inimii părintelui său, vor fi mereu însoțite de glasul unei dureri nicicând vindecabile.
Ajuns la finalul prezentării „exponatelor” numeroase din cele două ultime capitole, se cer a fi amintite scurtele dar sensibilele evocări ale celor ce i-au cunoscut pe cei doi, lângă semnatarii lor, alăturându-se poemele purtând semnăturile Doru Fometescu, Spiridon Popescu și autorului acestor comentarii, precum și probabil ultimul interviu al pictorului din Târgu Cărbunești realizat de harnicul ziarist Ion Predoșanu. În sfârșit, se cere a fi remarcat faptul că „notele explicative” ale autorului, ce însoțesc capitolele albumelor, ele sunt completate de competente prefețe și comentarii, pe care le menționez în ordinea derulării lor: regretatul scriitor Ion Cepoi, Constantin Barbu, reputatul prozator și om de teatru Dinu Săraru, Elena Udriște, Gabriela Rusu Păsărin, Georgeta Stoica, Virgil Vasilescu, Gheorghe Porumbel, Alice Dinulescu, lor alăturându-li-se alte concentrate evocări care întregesc fericit, prin creația și adevărurile lor, cele trei remarcabile albume. Este de sperat că, în anii ce vin, ele să fie întregite (cum știu că se află și în preocupările autorului celor de față) cu ample evocări prin imagini și documente, Tudor Vladimirescu, „domnitorul fără coroană” cum l-a numit cu dreptate, inspirat și exact, un prestigios istoric, precum și întemeietorul unei noi epoci în istoria sculpturii universale, emblematicul gorjean, genialul sculptor Constantin Brâncuși.
Apărute sub egida Consiliului Județean Gorj, a Editurii Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, cele trei albume ale minunatelor „povești nemuritoare (design Răzvan Burada, consultant artistic Gabrieala Rusu Păsărin) sunt unite între ele prin același motto, un memorabil aforism testamentar al filosofului Constantin Noica: „Atunci când nu găsești eternitatea printe ai tăi, nu o mai găsești niciodată!”.
Teodor Dădălău a știut cum și unde să o caute și a găsit-o, în nemuritoarele povești ale Gorjului istoric și contemporan, pagini de aur dintr-o monografie în memorabile imagini.
Nicolae DRAGOȘ
