Un bărbat de 38 de ani, pădurar în cadrul Ocolului Silvic Motru, a fost reținut, ieri, sub acuzația de fals intelectual, după ce, dimineața, polițiștii au efectuat o percheziție la domiciliul său, în baza unui mandatul emis de judecători.
„Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada octombrie – decembrie 2019, ianuarie – mai 2020, bărbatul ar fi întocmit în fals 18 avize primare de însoțire a materialului lemnos, fără acordul proprietarilor, din care 13 avize în interes personal, comercializând în total cantitatea de 39,27 metri cubi la diferite persoane și cinci avize pe care le-a întocmit la solicitarea unor persoane, facilitându-le acestora transportul cantității de 13,85 metri cubi de lemne, în condiții legale, pe drumurile publice”, au precizat reprezentanții IPJ Gorj.
Ieri, acesta a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Motru, împotriva sa fiind dispusă măsura controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile şi obligaţia de a nu exercita profesia în cadrul căreia a săvârşit fapta.