Pădurar dornic să-și împuște fosta iubită

303

Incident grav produs în cursul zilei de duminică la Bălești, unde un localnic de 60 de ani a folosit un pistol pentru a-și împușca fosta iubită, spre norocul femeii, bărbatul, deși pădurar de profesie, nu a țintit bine și, ca urmare, a ratat-o. Constantin Turtoi fusese părăsit de Ana, de 32 de ani, de vreo două săptămâni, iar duminică a aflat unde ar fi femeia care nu mai vroia să îl vadă. Pădurarul s-a dus acasă, și-a luat pistolul din dotare, pe care îl avea ca angajat al Ocolului Silvic Târgu Jiu, iar când a întâlnit-o pe Ana a tras către ea, fără să o nimerească.
Glonțul a intrat printr-un geam în zidul unei case, fără să fie rănită vreo altă persoană. Când a văzut că a ratat ținta, bărbatul a rupt-o la fugă, iar pădurea de la Cornești pe care o avea în pază i-a fost pentru câteva ore adăpost. Polițiștii și jandarmii l-au prins odată cu lăsarea serii și l-au dus la audieri, în cele din urmă individul fiind reținut, ieri fiind prezentat unei instanțe de judecată cu propunere de arestare preventivă. Turtoi este acuzat de tentativă de omor și uz de armă fără drept, acuzații care îi pot aduce niște ani de pușcărie, în cazul unei condamnări el ratând pensia pe care o visa și de care se apropia, ca vârstă.
În momentul reținerii sale, bărbatul a declarat că doar s-a apărat cu pistolul după ce a fost atacat, însă anchetatorii sunt de altă părere. Femeia care l-a părăsit nu a dorit să facă nicio declarație, ea spunându-le jurnaliștilor că nu vrea să fie “vedetă”, deși a fost la un pas să devină “victimă” în acest film “made în Bălești”. În cele din urmă, după ore de anchetă, ea a plecat acasă la cotul unui bărbat care a însoțit-o la Poliție, iar pădurarul rănit în amorul propriu a fost săltat de mascați și dus în spatele gratiilor.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here