Pacientă de la Psihiatrie, în crize epileptice la poarta Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu

407

Joi, la orele prânzului, o pacientă internată în cadrul Secţiei Psihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu-Jiu a ieşit pe poarta unităţii şi a făcut o criză convulsivă. Tânăra a fost recuperată de personalul medical, fiindu-i acordat primul ajutor. Medicul curant al pacientei a precizat că aceasta nu a vrut să fugă, ea fiind, de altfel, internată pe secţie în regim deschis. Reprezentanţii SJU analizează situaţia şi vor stabili, în următoarea perioadă, concluziile acestei întâmplări.

O gorjeancă de 22 de ani, bolnavă de epilepsie, care este internată pe Secţia Psihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu a ieşit la plimbare în afara unităţii. Potrivit reprezentanţilor SJU, tânăra este internată în regim deschis, fiindu-i permise plimbările în curtea spitalului. Joi, însă, în jurul prânzului, pacienta s-a apropiat foarte mult de poarta spitalului. A fost observată de portar, care i-a cerut să stea pe scaunul său până vine cineva de pe secţie să o recupereze; portarul a sunat pe secţie pentru a chema pe cineva să o ia pe fată, dar, între timp aceasta a părăsit incinta. La doar câţiva metri de la poarta spitalului tânăra a făcut o criză convulsivă. „Pacienta nu a vrut să fugă din spital. Ea este internată la noi din data de 13 iulie, nefiind o persoană care să ne facă probleme. Este internată pe secţie deschisă, având voie să se plimbe prin curtea unităţii. Este bolnavă de epilepsie şi în momentul în care a ieşit pe poarta spitalului, la câţiva metri a făcut o criză convulsivă”, a declarat psihiatra Cosmina Medinţu, medicul curant al pacientei. Conform protocolului, ea a fost transportată la Unitatea de Primiri – Urgenţe, unde i-a fost acordat primul ajutor, ulterior fiind readusă la Psihiatrie. Acum ea este bine, starea sa de sănătate neavând de suferit după acest incident. „Este o evoluţie normală a bolii, nu este ceva ieşit din comun”, precizează medicul curant al pacientei.

Conducerea SJU analizează situaţia
Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu a luat cunoştinţă despre această întâmplare şi spune că va analiza totul. „Vom face o analiză a situaţiei şi vom vedea care sunt rezultatele”, a declarat Narcis Mărgineanu, purtătorul de cuvânt al SJU Târgu-Jiu. La ora actuală, la Secţia Psihiatrie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu sunt internaţi peste 50 de bolnavi. Medicii psihiatri spun că între aceştia sunt şi pacienţi care le dau bătăi de cap, tânăra de 22 de ani, care a făcut o criză convulsivă la poarta spitalului, nefiind una dintre persoanele problematice pentru cadrele medicale de la Psihiatrie.
Minodora SUCEA
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here