Alexandra Maria Măruță, pacienta care în urmă cu o lună ar fi suferit o agresiune în incinta Secției de Ortopedie a SJU Târgu-Jiu, femeia retractându-și la scurt timp declarațiile și plângerile la adresa soțului Măruță Alin Gabriel, solicită insistent organelor de anchetă să pună punct dosarului penal întocmit pe numele partenerului său de viață. Femeia motivează că soțul său este bolnav, urmând să sufere o intervenție chirurgicală la un spital din București, și că urmare a ordinului de restricție, primit cu o lună în urmă de acesta, soțul nu o poate ajuta la creșterea minorei pe care cei doi o au împreună. Ordinul de restricție al soțului îi impune acestuia ca timp de șase luni de zile să nu se apropie la o distanță mai mică de 100 de metri de soție și astfel de domiciliul conjugal.
Pe rolul Judecătoriei Târgu-Jiu s-a înregistrat dosarul civil 4703/318/2019 în care Alexandra Maria Măruță a cerut revocarea ordinului de protecție respectiv, dar instanța, pe 21 martie, i-a respins cererea pe motiv că nu are calitatea de a cere asta. Sentința putea fi atacată cu apel.
De altfel, o zi mai târziu, soțul solicită în apel retragerea ordinului de protecție, motivând că la dosarul cauzei sunt depuse, de către soție, probele necesare aprobării acestei cereri. În momentul incidentului de la spital, soțul femeii a fost reținut pentru 24 de ore și a primit apoi control judiciar pentru 60 de zile. Soțul a declarat că doar s-a contrazis, în spital, cu soția și i-ar fi rupt telefonul mobil ,,pentru ca aceasta să nu mai ia legătura cu amantul său”.
,,A venit poliția la spital, am stat o oră de vorbă cu ei și mi-au cerut să mergem împreună la postul de poliție, cu mașina mea, lucru care s-a și întâmplat. Iar când am văzut la ușa postului așa mulți agenți am luat din portieră un briceag cu intenția de a mă mutila, dacă aș fi fost bătut. Mi s-a cerut, după două ore de discuții, de către un agent de poliție, să scot ce am în buzunare. Atunci le-am pus pe masă briceagul și două spray-uri lacrimogene pe care i le luasem soției din geantă, la spital. Le-au fotografiat și acum spun că eu aveam briceagul la spital, lucru neadevărat. Sper ca ordinul de protecție să-mi fie ridicat”, a spus Alin Gabriel Măruță.
A.STOICA