”Păcală și Tândală – La mintea copiilor”, joi, la Teatrul de Vară din Târgu-Jiu

810

Teatrul de Păpuși ″Pinocchio″, din cadrul Școlii Populare de Arte ”Constantin Brâncuși”Târgu Jiu, vă invită joi, 26 august 2021, ora 11:00, la spectacolul ”Păcală și Tândală – La mintea copiilor”, o poveste scrisă și regizată de actrița Cornelia Diaconu. Din distribuție fac parte actorii păpușari: Daniela Rednic, Adelina Popescu, Alina Mornea și Georgiana Găvan. ”Actorii teatrului de păpuși vor aduce pe scenă două personaje autohtone, pe Tândală și Păcală, care vor da viață poveștii și realism aventurilor prin care vor trece. Spectacolul este unul energic, din piesă nu vor lipsi dansurile și cântecelele. Copiii vor merge alături de actori într-o călătorie plină de peripeții și vor învăța cât de importantă este școala. Evenimentul se va desfășura pe scena Teatrului de Vară din Târgu Jiu. Prețul unui bilet este de 7 lei. Spectatorul, prin achiziționarea biletului de intrare la spectacol, acceptă condițiile de desfășurare a acestuia, respectiv: măsurarea temperaturii, portul măștii, precum și respectarea distanțării sociale. Vă așteptăm pe toți, cu mic cu mare, să vă bucurați de clipe minunate alături de trupa de păpușari profesioniști Pinocchio”, au transmis organizatorii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.