Nu încape niciun fel de îndoială că PNL tradițional, cu liderii săi exponențiali, a avut o contribuție deosebită la înfăptuirea reîntregirii neamului, la dezvoltarea și modernizarea României, cu precădere in perioada interbelică. Din păcate, după instaurarea regimului comunist, soarta acestui partid istoric a fost una cruntă, inadmisibil fiind scos în afara legii, în vreme ce liderii liberali marcanți, dar nu numai, au fost condamnați la mulți ani de temniță grea, o mare parte dintre ei murind în condiții de teroare în închisorile comuniste. După decembrie 1989, odată cu căderea regimului comunist, mai exact anul 1990 marchează reînființarea Partidului Național Liberal, iar printre promotorii renașterii liberalismului românesc este bine să-i amintim aici pe foștii deținuti politici, cu ani grei de închisoare după 1947, numărându-se printre ei: Radu Câmpeanu, Amadeo Lăzărescu, Dinu Zamfirescu, I.V. Săndulescu, Mircea Ionescu Quintus, șamd. Avea să urmeze pentru noul partid liberal o perioadă însă destul de grea, cu multe frământări provocate nu doar de dificultățile reașezării partidului în matca sa doctrinară, ci și de ciocnirile de mentalități politice ale perioadei de tranziție, din păcate cu vădite reminiscențe și astăzi, găsind mișcarea liberală în continuare divizată. Nu neapărat din motive ideologice, ci în primul rând determinată de varii interese personale și de grup, care nu au nici o legătură cu doctrina și pricipiile liberalismului tradițional, încât este destul de greu să definești evoluția și calea spre care se îndreaptă actualul PN(D)L, pe scena politicii românești actuale. Or de aici și criza majoră prin care trece acest partid în ultimii ani, credibilitatea fiindu-i serios zdruncinată și datorită fuziunii cu PDL- formațiune politică compromisă în ochii electoratului de dreapta, urmare a unei guvernări clientelare, catastrofale, pe timpul mandatelor prezidențiale ale nelegiuitului și nedemnului Traian Băsescu. Și cu atât mai grav cu cât, odată cu nefireasca fuziune, mulți lideri liberali cu reale calități și evident merite în viața publică românească au fost marginalizați și chiar “decapitați” politic, ajungându-se astăzi în situația în care partidul acesta să fie controlat și condus de o mafia portocalie, susținută vârtos din “subteran” de forțe oculte, antinaționale. În felul acesta, nici nu mai este de mirare că formațiunea politică a luat-o razna, eșuând din start posibilitatea creerii unui pol veritabil de dreapta, de unde și o cotă de încredere în cădere liberă, ajunsă undeva la 18-20%. Dar, probabil, s-a crezut că și în politică doi cu doi fac patru, numai că monstroasa fuziune a împedicat socotelile aritmeticii și acum toate calculele au fost date peste cap la cota de reprezentare în divanul țării, încercându-se acum, cu disperare, o cățărare la cilanele puterii. Numai că, aruncând o privire asupra evoluției recente a dereglatului partid, putem vedea ușor, pe de o parte lipsa de strategie și de program politic, iar pe de altă parte o sinucigașă criză de comunicare și de resurse umane, asistând până la urmă la un amalgam de improvizații și confuzii iliberale care aruncă în penibil această ciudată construcție politică. Și se vede treaba că și-a derutat și electoratul, pierzându-și simpatizanții, care trec cu “arme și bagaje” la alte partide, cu precădere la ALDE. Apoi, după cum merg treburile în actualul PN(D)L, dominat de gașca portocalie, de jos, de la talpa țării și până la vârfurile de conducere, este dezolant peisajul, văzându-i pe veritabilii liberali doar în postura de spectatori în competițiile politice. Și din nefericire, nici nu se întrevăd soluții de redresare a liberalismului autentic, mai ales că jocurile murdare sunt făcute în afara României, de unde a fost “înălțat” peste noapte și “imperatorul ”Werner, pentru că în 24 de ore, la aceeași ridicare de deget, PNL să devină “popular”, renunțându-se într-un mod ridicol și jignitor la principiile doctrinei liberale. Cât despre cerințe și performanțe politice, impuse de interesele țării nici nu mai poate sa fie vorba, acum jucându-se cărțile după partipriuri și interese meschine, într-un fel de schimb “na-ți-o ție, dă-mi-o mie”, fără a se mai ține în vreun fel cont de valori și competențe liberale. Și iată cum privim cu îngrijorare la cei ce conduc astăzi partidul, cel care cu mulți ani înapoi însemna reperul politicii românești în țară și în lume. Și până la urmă “peștele de la cap se împute”, de vreme ce iresponsabili pentru soarta partidului, trepădușii, ascultători la ordinele clientelei și ale baronilor sus-puși au ridicat mâna și l-au votat președinte al PN(D)L pe “chitaristul” Ludovic Orban, un fost ingineraș, cândva cu un loc de muncă pe la Tractorul Brașov, iar acum un mediocru, nu doar în ale politicii, dar și ca personalitate și caracter uman, o desăvârșită slugă iohannistă. În schimb, pentru “delicte de opinie” a avut grijă să-și elimine pe rând adversarii din partid, folosindu-se de tot felul de tertipuri ciudate (vezi cazul lui Viorel Cataramă – un liberal pur-sânge ), după cum multi alți liberali adevărați au preferat să părăsească PN(D)L-ul și au trecut în rândurile altui partid de orientare liberal-democrată, refuzând să fie implicați în jocurile murdare pentru putere ale ludovicilor, turcanilor, blagagenilor și altor clocane portocalii pătrunse prin ușa din dos în mișcarea liberală. Altfel spus, vorbim de un partid care a înlocuit, la comenzile venite din afară, doctrina național-liberală, cu o alta, antiromânească, iar cele mai clare dovezi sunt oferite prin nemerniciile euro-parlamentarilor acestui fetiș politic care votează mereu în Parlamentul European împotriva intereselor României. Oare ce-i “mână în luptă”, pe M. Macovei, Cristian Preda, Teodor Stolojan, Adina Vălean, T.R. Ungureanu, Siefrieg Mureșan, Cristian Bușoi și Marian- Jean Marinescu – foști sau actuali “militanți P.N (D) L, sau luptele murdare și absurde pentru putere contra adversarilor politici le-au luat definitiv mințile și bruma de conștiință națională, lezând grav interesele statului român? După cum nici imperatorul Iohannis, “fabricat”, “lansat” și susținut pentru înălțarea pe jilțul de la palatul Cotroceni tot de prin laboratoarele subterane ale Occidentului, nu se lasă mai prejos și atacă din rărunchi instituțiile legitime ale statului, umblă cu pâra milogului pe la Înalta Poartă și este partizanul și propagandistul de nădejde al mișcărilor schizoid-extremiste de stradă, fiind principalul vinovat pentru declanșarea războiului româno-român, de haosul și de grava degringoladă care au cuprins întreaga societate românească. Or se pune legitima întrebare, în asemenea hal a ajuns această “creație” politică, împinsă în ghearele unor iresponsabili de teapa celor amintiți mai sus, iar de la ei și până jos tot felul de “cățălandrii” și perfizi sub acoperire care pentru funcții, ciolane și ciolănașe sunt în stare de tot felul de mârșăvii, aruncând România în hăul colapsului, al destabilizării și dezintegrării sale statale? Cu atât mai mult cu cât bunul român refuză să înțeleagă derapajele acestui partid, cu o vastă istorie în spate și după cum spuneam, cu merite incontestabile la făurirea reîntregirii statale și modernizării României, să ajungă astăzi, prin liderii săi, mulți dintre ei reciclați în aceleași subterane străine, în situația disperată de a prelua puterea nu prin mijloacele firești ale democrației, ci pe diverse căi oculte, implicit prin alianțe monstruoase cu partide extremiste și grupări anarhiste de stradă, într- un plan general de răsturnare a ordinii publice în România(?!). Cât despre o eventuală guvernare într-un viitor apropiat nici că poate fi vorba, pentru că dincolo de limbajul și violența politică, moștenite de la tătucu Băse și înăsprite sub patronajul dezbinatorului Iohannis, acestui partid cu mandolierul Orban în frunte îi va fi greu a-i convinge pe români să dea câștig de cauză și mandate pentru palatul Victoria. Cu atât mai mult cu cât le lipsește un program credibil de guvernare, dar mai ales sinceritatea și garanția că poate redeveni o formațiune politică benefică pentru țară. Din păcate, nici măcar după alegerile din 2016 nu s-a ieșit în spațiul public pentru dezbatere cu un astfel program, preferând doar confruntările electorale sterile, lovite din start de nulitate. Și să ne mai mirăm de ce improvizațiile politice și eșecurile electorale s-au ținut lanț în ultimii ani, presimțind pentru viitor o stare politica rabilă cu aceea în care s-a aflat PNȚCD, în urmă cu aproape 20 de ani. Ceea ce ar însemna o mare pierdere de potențial liberal pe scena publică românească, de unde și nevoia tragerii semnalului de alarmă, până nu va fi prea târziu, și anume PN(D)L, încotro?
VASILE IROD
