Ouzounidis, după primul succes în Liga 1: ,,Trebuie să lucrăm mai mult, să fim mai concentraţi”

937

Antrenorul grec Marinos Ouzounidis a reuşit prima victorie pe banca ,,Ştiinţei” în Liga 1. Universitatea Craiova s-a impus în partida de pe teren propriu cu FC Hermannstadt. Gazdele au marcat o singură dată, prin Alex Cicâldău (33), dar atacul Craiovei a suferit din nou. Bairam şi Câmpanu par necopţi pentru o echipă cu obiectivele Craiovei, iar Ivan se zbate inutil ca atacant central. Tehnicianul din Bănie a admis că mai e mult de muncă şi este convins că, în timp, ideile sale de joc vor putea fi puse în practică. Principalul Universităţii este nemulţumit de oportunităţile irosite, dar şi de lipsa de constistenţă arătată de formaţia sa pe parcursul jocului. În ultimul minut, sibienii au avut o dublă ocazie de a egala, dar Pigliacelli a intervenit decisiv. „Cel mai important este că am câștigat trei puncte. Am jucat bine în prima repriză, cum am făcut la antrenamente. În a doua nu prea am reușit. Trebuia să dăm mai multe goluri. Nu putem schimba stilul echipei în doar câteva zile. Suntem o echipă mare și trebuie să avem mingea mai mult și nu trebuie să le dăm adversarilor posibilitatea să spere. Pentru mine, următorul meci este mereu cel mai important. Recunosc că în ultimele minute am avut și puțin noroc, dar per ansamblu noi am avut mai multe oportunități de a marca și închide mai devreme meciul. Acesta este un capitol la care trebuie să lucrăm mai mult. Trebuie să fim mult mai concentrați, mai determinați în fața porții adverse. În general am avut momente bune și mă bucură asta. Am văzut că jucătorii mei au încercat să pună în practică schemele exersate la antrenament, dar trebuie să înțelegem că nu putem schimba totul după doar o săptămână de lucru intens. Sunt răbdător în privința asta și sunt convins că jocul nostru va fi tot mai bun. Astfel de meciuri depind doar de noi. Putem să le câștigăm doar dacă jucăm ca în prima repriză, însă trebuie să fim eficienți și atunci când ni se ivește ocazia să închidem meciul. Dacă nu reușim să facem asta, o să dăm încredere adversarului și acesta poate pune probleme. La fel și noi, devenim mai nervoși și lucrurile se pot precipita și nu este bine. Am văzut astăzi că am avut probleme la fazele fixe și va trebui să lucrăm mai mult la acest aspect”, a fost concluzia lui Ouzounidis. Sâmbătă, 27 februarie, Craiova joacă în deplasare la Chindia Târgovişte. Meciul se dispută de la ora 20.00.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here