Să ne înţelegem. Nu era nevoie să particip la ediţia din acest an – 2013 – a Festivalului Internaţional de Literatură Tudor Arghezi – Târgu Jiu şi Târgu Cărbuneşti – pentru a scrie rândurile de faţă. Îl cunosc, cât de cât, pe Poetul şi Publicistul Nicolae Dragoş – gorjean din Glogova – încât să-mi permit aceste consideraţii.
Elev sârguincios şi de-a dreptul talentat al unui liceu din Târgu Cărbuneşti, probabil în vremea raionului Gilort – al cărui prim secretar se spune că ar fi fost Vasile Popescu, regretatul tată al poetului Ion Popescu Brădiceni, Nicolae Răcănel – pre numele său adevărat – s-a remarcat de tânăr.
Ca absolvent al Facultăţii de Filologie a Universităţii Bucureşti, profesorul Nicolae Răcănel a predat la liceul cărbuneştean. Ca poet şi publicist, domnia sa a ales pseudonimul literar Nicolae Dragoş. A debutat în volum destul de devreme, precoce fiind, şi a condus cotidianul Scînteia tineretului, remarcându-se pentru susţinerea culturii şi a literaturii tinere. Din aceste pricini, Nicolae Dragoş a cârmuit apoi, cu profesionalism şi delicateţe, revista tinerilor scriitori – „Luceafărul”. Organ, cum se numea pe atunci, al Uniunii Scriitorilor din România.
De acolo a fost promovat prim-redactor şef adjunct al Scînteii, post pe care l-a prins Marea Învălmăşeală din decembrie ‘89. (Postul de Redactor şef îl deţinea fictiv Secretarul cu propaganda al CC al PCR). Lumea scriitoricească – tânără sau bătrână – şi-n acele vremuri -, la fel ca-n toate timpurile, nu excludea existenţa unor tabere. Cu multă delicateţe şi diplomaţie dovedite de cârma „Luceafărului”, poetul şi publicistul Nicolae Dragoş a ştiut să ţină dreaptă balanţa. Fiind extrem de respectat şi apreciat de toată lumea scriitoricească. De amici şi chiar de inamici.
Şocul trăit după 1990, l-a determinat să se retragă în bibliotecă şi, mai ales, la masa de scris. Şi dacă înainte de 1989 tipărise vreo 16 cărţi, majoritatea de versuri, ei bine libertatea cucerită cu sânge, nevinovat, la botezatul eveniment Revoluţie, i-a priit şi Domniei Sale. Acum vreo 7-8 ani depăşise frumosul număr de tomuri 33. Poeme, fabule şi epigrame. Başca ediţii critice, prefeţe ori antologii. Ca fost şi actual membru al Uniunii Scriitorilor din România, poetul Nicolae Dragoş merita mai de multă vreme Premiul OPERA OMNIA în cadrul Festivalului Internaţional de Literatură Tudor Arghezi. Ca şi titlul de Cetăţean de Onoare al oraşului Târgu Cărbuneşti.
Mai mult, în fasta perioadă cât a cârmuit excepţional „Luceafărul”, împreună cu regretatul critic şi istoric literar Mihai Ungheanu, ca gorjean pur-sânge, Nicolae Dragoş a avut o iniţiativă originală, de-a dreptul vizionară. A instituit rubrica „L-au cunoscut pe Tudor Arghezi”. Iată că, după 1990, când alţi culturnici gorjeni sau de aiurea îşi vedeau doar de măruntele, ori marile dar meschinele, lor interese, Nicolae Dragoş a tăcut şi a muncit. Pe tărâmul lirici, publicistici şi trudei de editor. Eu am(cel puţin aşa ar fi cazul) în bibliotecă două volume ţepene(pe unul, al doilea, cred că l-am împrumutat şi nu-i!) în care a strâns amintirile şi memoriile contemporanilor despre Tudor Arghezi. Evident, sub titlul generic „L-au cunoscut pe Tudor Arghezi”. Al treilea se află în curs de apariţie.
Iată de ce, repet, Nicolae Dragoş merita să primească Premiul OPERA OMNIA la Târgu Cărbuneşti. Numai şi numai pentru meritele scriitorului cu har ce a văzut lumina zile la Glogova. Unde s-a şi retras, la senectute. Nu se impunea condiţia „Sine qua non” de a-i ridica osanale Directorului Festivalului Internaţional de Literatură „Tudor Arghezi” – Ion Cepoi!
Am zis, n-am dat cu parul. Înţeleagă cine, ce-o vrea.
Ion Predoşanu
