Ortopezii operează pe bandă rulantă

319

Ninsorile din ultimele zile şi stratul de zăpadă format au determinat înmulţirea numărului pacienţilor care au ajuns la Secţia Ortopedie şi Traumatologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu-Jiu. Deşi medicii se străduiesc să rezolve cât mai multe cazuri în ambulatoriu, totuşi secţia se confruntă cu o avalanşă de pacienţi, zilnic făcându-se câteva operaţii.

Cum era de aşteptat, date fiind condiţiile meteorologice din ultima perioadă, numărul victimelor zăpezii şi gheţii au început să crească tot mai mult. Victimele iernii sunt cetăţenii care ajung la spital şi intră pe mâinile medicilor după ce au fost afectaţi de fenomenele acestui sezon, fie îngheţând de frig, fie alunecând şi fracturându-şi un membru sau mai multe. Pe lângă cei care intră în şoc hipotermic, sau prezintă degerături din cauza temperaturilor extrem de scăzute, pacienţii cu fracturi sunt alte victime ale sezonului în care ne aflăm. Din păcate, numărul lor a crescut foarte mult în ultimele zile, alarmant chiar. Din cauza numărului mare al pacienţilor ajunşi la spital şi internaţi, dar şi pentru că traumatismele lor sunt grave, medicii ortopezi de la Târgu-Jiu efectuează zilnic mai multe intervenţii chirurgicale. „Operăm zilnic. S-au înmulţit atât de mult cazurile de traumatisme, în ultima perioadă, încât intram în sala de operaţie de câteva ori pe zi”, confirmă medicul Constantin Şişiroi, şeful Secţiei Ortopedie şi Traumatologie de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu.

32 traumatisme într-o singură zi
Ziua de 13 decembrie a fost cu ghinion pentru peste 30 de gorjeni. Potrivit reprezentanţilor Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu numărul traumatismelor este într-o continuă creştere. „Numai pe data de 13 decembrie am avut 32 de traumatisme”, confirmă Narcis Mărgineanu, purtător de cuvânt al SJU Târgu-Jiu. În această perioadă, ortopezii târgujieni fac faţă cu greu solicitărilor, dar reuşesc să se ocupe de toţi pacienţii şi să acorde îngrijiri de calitate fiecăruia. Totuşi, pentru a se evita aglomerarea secţiei, medicii le recomandă gorjenilor să fie atenţi pe unde merg, sau cum îşi conduc autovehiculele, pentru a evita să devină victime ale accidentelor.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here