Biserica Ortodoxă este Calea omului spre îndumnezeire, iar, atunci când ne referim la cultul creștin ortodox, pornim de la premisa întemeiată că Ortodoxia se caracterizează prin frumusețea deosebită a cultului, prin bogăția negrăită a textului biblic și prin profunzimea lui, precum și prin valoarea catehetică a ritualului, acesta constituind un tezaur de mare preț al Bisericii noastre dreptmăritoare, cel care deține un rol important în viața religioasă a credincioșilor din întreaga lume. De aceea, creștinismul ortodox, am putea spune că se definește prin trăirea și practicarea formelor de cult asociate cu mucenicia, adăugate la faptele pilduitoare care au fost și rămân izvorul de căpetenie al evlaviei și al credinţei ortodoxe. În mare măsură, esența Ortodoxiei se manifestă de fiecare dată și se trăiește prin participarea la formele, tradițiile, datinile și instituțiile ei de cult: botezul copiilor, cununia tinerilor, Spovedirea și Împărtășirea, cultul morților, marile sărbători creștine: Paștile, Crăciunul, Boboteaza, Rusaliile, astfel încât Ortodoxia se caracterizează și se definește prin cultul care reprezintă însăși Tradiția vie a Bisericii, fiind, prin spiritualitatea şi viața ei religioasă într-o necontenită trăire și mișcare, sub călăuzirea și inspiraţia harului Sfântului Duh. Biserica îşi împlineşte misiunea în cadrul societăţii româneşti, prin sfintele slujbe în cadrul cărora cei care participă sunt în comuniune cu Mântuitorul Iisus Hristos, cu Maica Domnului şi cu Sfinţii, prin răspândirea învăţăturii dumnezeieşti şi prin diferitele acţiuni de filantropie şi de caritate, deoarece, trăim azi într-o societate în care omul acestui început de mileniu creştin este nu doar o fiinţă modernă, ci şi una însingurată, izolată şi egoistă, de multe ori lipsită de cele mai nobile sentimente care înfrumuseţează şi îmbogăţesc sufletul omului. De la o zi la alta, vedem că o astfel de fiinţă, nici măcar nu mai are capacitatea de a conştientiza faptul că trăieşte doar pentru bani, prin absenţa şi negarea Lui Dumnezeu, astfel încât creştinul, parcă nici nu se mai poate defini şi cunoaşte pe sine însuşi ca fiind chip al Dumnezeului Creator al său! Acest lucru se întâmplă, tocmai datorită faptului că omul însingurat şi pe alocuri alienat, parcă s-a îndepărtat de Creatorul său, pentru că a părăsit «corabia» care ne duce pe toţi la Athosul mântuirii, adică, sfânta Biserică! Pentru aceşti oameni pe care i-am putea numi un fel de «turmă rătăcită», Biserica Ortodoxă trebuie să depună un efort deosebit pentru a-i readuce în ieslea de unde au plecat, deoarece, lăsându-i să umble pe alte căi lăturalnice, cu siguranţă că aceşti oameni vor ajunge mai devreme sau mai târziu nişte făpturi marginalizate ale ale societăţii, pentru că rolul Bisericii în societate este unul deosebit, revinindu-i misiunea de a-i aduna pe «fiii risipitori» şi de a le arăta adevărata cale pe care aceştia trebuie să o afle clipă de clipă şi zi de zi, pentru a-L urma pe Dumnezeu!
Despre rolul Maicii Domnului în Ortodoxie
Cu siguranţă, rolul Fecioarei Maria, Maica Domnului, putem spune că este unul foarte important în religia ortodoxă, deoarece, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a fost plasată în iconomie în centrul lucrării mântuitoare a Lui Iisus Hristos şi ea este pusă, de asemenea, în legătură și cu alte adevăruri legate de credința ortodocșilor. Pe bună dreptate, Maica Domnului este prezentată în lucrarea sfântă ca fiind martorul principal al Întrupării Cuvântului, ca o Icoană a Bisericii, ca un semn unic şi inconfundabil al Împărăției lui Dumnezeu și Maică a celor vii! De aceea, cultul ei s-a dezvoltat după Sinodul al III-lea Ecumenic de la Efes, din anul 431, atunci când s-a condamnat erezia lui Nestorie și s-a formulat esența doctrinei mariologice ortodoxe, recunoscându-se rolul Preasfintei Fecioare în împlinirea iconomiei mântuirii, prin întruparea Fiului lui Dumnezeu. Trebuie să ştim că în timp ce se pregătea să Îl nască pe Fiul său, Duhul Sfânt a desemnat-o pe Maica Domnului, cel mai ales chivot sfințit al lui Dumnezeu, de aceea, mulți credincioși se roagă la Maica Domnului pentru a avea o viață liniștită, cu mult noroc și cu sănătate, cu mult spor în toate! În evlavia lor, credincioșii merg la biserică sau la mănăstiri pentru a se închina la icoanele în care este reprezentată Maica Domnului şi din punct de vedere teologic, Icoana Maicii Domnului o întruchipează pe prima ființă umană care a realizat minunea Întrupării: îndumnezeirea omului. Prin această icoană în care apare alături de Iisus Hristos este reprezentant fundamentul tuturor iconografiilor în care Dumnezeu este înomenit, de aceea, iconografii au încercat să o zugrăvească pe Maica Domnului în așa fel încât să aibă o înfățișare blândă, mângâietoare şi iertătoare, demnă și slăvită, dar să mai adăugăm faptul că sunt și icoane în care Născătoarea de Dumnezeu a fost pictată mâhnită și uneori înlăcrimată, dar plină de spiritualitate și de adâncă înțelepciune. Dacă privim cu mare atenţie, Maica Domnului este prezentată în icoane cu capul plin de nimb şi acoperit cu o năframă, capul fiind ușor căzut într-o parte, iar, năframa de pe cap este de culoare roșie pentru a simboliza suferința și sfințenia Preacuratei. În schimb, hainele sunt albastre, ceea ce o înomeneşte pe Maica Domnului şi o face plăcută sufletului credinciosului, dar, tototodată, sunt pictate și trei stele, una pe frunte și alte două pe fiecare umăr al Maicii Domnului, iar, aceste stele simbolizează fecioria, adică, momentul în care Sfânta Maria era Fecioară în timpul sarcinii și după Nașterea Domnului, ca să mai adăugăm şi faptul că cele trei stele mai simbolizează și Sfânta Treime. În Sfântul Munte Athos ca şi în Grecia există și cele mai multe icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului, la Mănăstirea Vatoped: «Vimatarissa» sau «Altarița», «Paramythia» sau «Mângâietoarea», «Pantanassa» sau «Vindecătoarea de cancer», «Elaiovrytissa» sau «Izvorâtoarea de untdelemn», «Antifonitria» sau «Împotriva glăsuitoarea», «Esfagmeni» sau «Cea Înjunghiată» și «Pyrovolitheisa» sau «Cea Împușcată», aceasta din urmă aflată deasupra porții de intrare în mănăstire.
„Nu te milostivi, Maica Mea, de acești păcătoși. Lasă-i să fie pedepsiți prin năvălirea piraților, după cum merită”!
Aşadar, una dintre cele mai apreciate icoane făcătoare de minuni este «Pantanassa», cea reccunoscută pentru că vindecă boala necruţătoare a cancerului, o boală diagnosticată în cazul multor persoane aflate pe ultimele suflări ale vieţii pământeşti! În România există câteva icoane ale Maicii Domnului «Pantanassa», vindecătoare de cancer şi ele pot fi găsite pentru închinare la Biserica Rusă din București, la Mănăstirea Oașa din județul Alba și la Mănăstirea Șinca Nouă din județul Brașov. La Mănăstirea «Vatoped», icoana Maicii Domnului «Pantanassa» este sărbătorită pe 15 octombrie, pentru că orice icoană a Maicii Domnului este foarte apreciată în rândul credincioșilor şi se poate opta pentru cadouri minunate ca un dar pentru o casă nouă, aşa cum ar fi Icoana Maicii Domnului de la Betleem, Icoana Maicii Domnului de la Kazan sau Icoana Maicii Domnului de la Ierusalim. Pentru a întări afirmaţia despre puterea negrăită a Ortodoxiei, în încheiere, să amintim şi despre Icoana Maicii Domnului «Vimatarissa» sau «Ktitorissa», care este considerată cea mai renumită icoană găzduită de Mănăstirea Vatoped, preţuită ca ocrotitoarea așezământului şi care este așezată în katholikonul Mănăstirii, pe scaunul arhieresc din Sfântul Altar. Potrivit relatărilor Sfinţilor Părinţi, naufragiind corabia în care se afla Arcadie, fiul împăratului Theodosie cel Mare, acesta a fost izbăvit prin ajutorul minunat al Maicii Domnului, care l-a adus pe uscat, fiind aflat într-un tufiș, în locul în care mai târziu avea să fie construită Mănăstirea Vatoped și unde acesta a găsit Icoana Născătoarei de Dumnezeu, mai ales că de această icoană este legată o minune petrecută în secolul al X-lea, când, la un atac al piraților arabi asupra mănăstirii, ierodiaconul Sava apucase să ascundă icoana Maicii Domnului, aruncând-o în fântâna Sfântului Altar, împreună cu Crucea lui Constantin cel Mare și cu o făclie aprinsă ce ardea întotdeauna înaintea icoanei Născătoarei de Dumnezeu.
Cu toate că ierodiaconul Sava nu reuși să scape el însuși de urgia păgânilor, care l-au prins și l-au vândut rob în Creta, după șaptezeci de ani, în vremea împăratului Nichifor Focas, Creta fiind scăpată de piraţi, și-a recăpătat libertatea, iar, Cuviosul Sava care, fiind acum la adânci bătrâneți, s-a întors în Mănăstirea sa de metanie unde i-a arătat egumenului Nicolae locul în care trebuia săpat pentru a descoperi vechea fântână a Altarului în care au găsit icoana și Crucea plutind drepte deasupra apei, iar lumânarea încă aprinsă, așa cum fusese lăsată cu șaptezeci de ani în urmă! Cu alte cuvinte, se petrecuse o îndoită minune, deoarece sfintele odoare aruncate în apă nu suferiseră stricăciune, prin minunea și purtarea de grijă a Maicii Domnului, iar lumânarea ardea de șaptezeci de ani, fără a se stinge! Se spune că exista în trecut obiceiul ca părinții Mănăstirii, ieșind din katholikon, să sărute această icoană a Maicii Domnului, după care Egumenul încredința cheile mănăstirii călugărului ce îndeplinea ascultarea de portar al sfântului lăcaș. La un moment dat, tot ca printr-o minune, pe vremea Bizanțului, într-una din zile, când egumenul înmâna cheile portarului, a auzit un glas venind dinspre icoană: „Nu deschideți astăzi porțile mănăstirii, ci urcați pe ziduri și izgoniți-i pe pirați”, iar, aceleași glas a răsunat și a doua oară. Şi îndreptându-și privirea spre icoană, egumenul a văzut cum Pruncul din brațele Născătoarei de Dumnezeu Își întinde mâna, acoperind buzele Maicii Sale și spunând: „Nu te milostivi, Maica Mea, de acești păcătoși. Lasă-i să fie pedepsiți prin năvălirea piraților, după cum merită”, dar, Maica Domnului, luând mâna Pruncului Hristos și întorcând ușor capul, repetă aceleași cuvinte. Atunci, monahii au alergat îndată spre ziduri, de unde era lesne de văzut cum pirații încercuiseră mănăstirea și așteptau momentul deschiderii porții, pentru a năvăli înăuntru și a o prăda Însă, prin intervenția minunată a Maicii Domnului, mănăstirea a fost izbăvită de urgia piraților, iar, de atunci, în icoană au rămas întipărite aceste ultime mișcări ale feței Dumnezeiescului Prunc și ale Maicii Sale. În tradiția Mănăstirii Vatoped se spune că un ierodiacon, eclesiarhul katholikonului, date fiind îndatoririle ascultării sale, ajungea cu întârziere în trapeză în repetate rânduri şi la un moment dat, din pricina unei asemenea întârzieri, trapezarul a refuzat să îi mai dea eclesiarhului porția de mâncare. Atunci, cu sufletul plin de revoltă pentru cele petrecute, ierodiaconul s-a întors în biserică și, oprindu-se în fața icoanei Maicii Domnului, i-a grăit: „Până când o să te tot slujesc și o să mă ostenesc pentru tine, iar tu nici măcar de hrana mea nu te îngrijești?”, şi în netrebnicia lui, a luat un cuțit, a lovit chipul Maicii Domnului din care, de parcă ar fi fost viu, a început să curgă sânge. Ierodiaconul a orbit pe loc și a căzut la pământ, ca ieșit din minți şi în această stare a rămas în fața icoanei timp de trei ani, plângând și rugând-o pe Maica Domnului să fie iertat.
Deci, după trecerea celor trei ani, Maica Domnului i s-a arătat egumenului, înștiințându-l de tămăduirea ierodiaconului ce îndrăznise să îi lovească icoana, dar spunându-i, totodată, că mâna ce lucrase această nelegiuire, va fi pedepsită. Şi după adormirea ierodiaconului, odată cu mutarea rămășițelor sale, spre deosebire de restul trupului care se dezlegase în cele din care fusese alcătuit, mâna sa dreaptă a rămas neputrezită și astfel se păstrează până astăzi. Într-o zi, un preot, pelerin în Mănăstire, îndoindu-se de această minune, și-a pus degetul în locul vechii lovituri de cuțit, de unde a țâșnit îndată sânge, dar, cutremurat de minune, preotul nu apucă să iasă din katholikon, căzând jos mort.
Pentru întărirea celor afirmate, că Ortodoxia salvează România şi credinţa noastră dreptmăritoare, să încheiem printr-o relatare care ne spune că într-o vreme în care în mănăstire se împuținase uleiul, Cuviosul Ghenadie, chelarul mănăstirii, începuse să-l economisească, rânduindu-l doar pentru întrebuințarea sa la candelele bisericii. Dar, bucătarul s-a plâns de acest lucru egumenului, care i-a poruncit chelarului să împartă cu generozitate uleiul pentru folosul întregii obști, avându-și nădejdea în purtarea de grijă a Stăpânei Născătoarei de Dumnezeu. Când, într-una din zile, a intrat în chelărie, Cuviosul Ghenadie a văzut uleiul prelingându-se din vasul mai înainte golit, încât acesta ajunsese să curgă până la ușă, iar, de atunci, icoana răspândește o sfântă mireasmă! VA URMA)
LA MULŢI ANI, ROMÂNIA!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
