Oros: Gorjul, printre județele cu terenuri ADS ce pot fi concesionate de tinerii fermieri

892

Agenția Domeniilor Statului (ADS) a demarat cea de-a doua sesiune de concesionare de terenuri agricole către tinerii fermieri. De această dată, o șansă au și tinerii fermieri din județul Gorj.

A doua sesiune de concesionare a terenurilor cu destinaţie agricolă către tinerii fermieri a demarat la începutul acestei săptămâni, iar perioada de depunere a solicitărilor este 18 – 29 ianuarie 2021. Anunțul a fost făcut de ministerul Agriculturii. ,,Tinerii agricultori au nevoie, mai mult ca niciodată, de sprijinul nostru pentru a dezvolta ferme performante la standarde europene. Aşa cum am promis, am demarat la data de 18 ianuarie 2021, a doua sesiune de concesionare a terenurilor cu destinaţie agricolă aflate în administrarea Agenţiei Domeniilor Statului (ADS), în suprafaţă de până la 50 ha, către tinerii cu vârsta de maximum 40 de ani. Perioada de depunere a solicitărilor de către tinerii fermieri este 18.01.2021 – 29.01.2021, iar judeţele pe raza cărora se găsesc terenurile ofertate sunt: Alba, Gorj, Ialomiţa, Neamţ, Satu Mare, Timiş, Teleorman şi Vâlcea”, a scris Adrian Oros, ministrul Agriculturii, pe Facebook.

Terenuri în 3 localități din Gorj
Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii, suprafeţele de teren disponibile pentru contractare, precum şi modul de desfăşurare a procedurii se regăsesc pe site-ul Agenţiei Domeniilor Statului, www.domeniilestatului.ro. În total, sunt scoase la concesiune 1696,7316 ha de teren, din care agricol 1313,2559 ha. În ceea ce privește județul Gorj, terenuri disponibile concesiunii se află în localitățile Târgu-Jiu, Rovinari și Țânțăreni. În vederea concesionării sau arendării terenurilor cu destinație agricolă, solicitanții trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții de eligibilitate: să fie persoane fizice, cu vârstă de până la 40 de ani, neîmpliniți la data depunerii cererii de principiu pentru concesionare sau arendare; să se stabilească pentru prima dată într-o exploatație agricolă, ca șef al respectivei exploatații, în anul de cerere; să dețină diplomă de studii de profil: diplomă universitară de studii în domeniul agricol, agro-alimentar, veterinar, economie agrară, mecanică agricolă, inginerie economică în agricultură și dezvoltare rurală, diplomă de absolvire studii liceale, post liceale sau școli profesionale în domeniul agricol, agro-alimentar, veterinar, economie agrară, mecanică agricolă, inginerie economică în agricultură și dezvoltare rurală, emise de unități de învățământ acreditate; să aibă domiciliul situat pe raza teritorială a județului unde se află terenul solicitat spre concesionare sau arendare; să nu fi avut contracte încheiate cu Agenția Domeniilor Statului (ADS), reziliate din culpa sa, sau restanțe la plățile datorate în baza unor contracte încheiate cu ADS.
În data de 27 noiembrie 2020 a avut loc semnarea primului contract de concesionare de terenuri cu destinaţie agricolă aflate în exploatarea societăţilor comerciale din portofoliul ADS, libere de contract, în suprafaţă maximă de 50 ha, cu un tânăr fermier absolvent al învăţământului de profil, în vederea înfiinţării unei ferme. În prima sesiune au fost declaraţi eligibili un număr de 61 de tineri dintr-un total de 125 care au depus solicitări la ADS. În baza HG nr. 721/27.08.2020, ADS a demarat procedura de cadastrare pentru terenurile din domeniul public şi privat, aflate în administrarea sa şi au fost dispuse măsuri de aplicare a Legii nr. 103/2016 privind reîntregirea patrimoniului ADS prin identificarea suprafeţelor de teren puse la dispoziţia Comisiilor Locale de Fond Funciar. În iulie 2020, MADR anunţa că o suprafaţă de 50.655 hectare de teren agricol sunt disponibile pentru tineri, în baza legii nr. 226/2016. Conform datelor MADR, Agenţia Domeniilor Statului administrează o suprafaţă de 319.390,873 de hectare, dintre care doar o treime, respectiv 111.643,820 de hectare, este cadastrată.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here