Organizația PSD Drăguțești a trecut la PNL! Aproape tot Biroul Local, de partea lui Crăc

3367

Primarul comunei Drăguțești, Ion Popescu, a rămas singur în pragul alegerilor locale. Asta, după ce toată organizația PSD Drăguțești a decis în corpore să îl părăsească, mutându-se la PNL. Totul, în urma unor tensiuni generate de edilul local, care și-a întocmit lista de consilieri în funcție de preferințele și interesele proprii, ignorând filiala și oamenii care au muncit, cu adevărat, pentru PSD, ei atrâgând simpatia locuitorilor comunei și aducând rezultate foarte bune pentru PSD Gorj. De remarcat este că actual primar a fost alături de PSD doar la alegerile prezidențiale, în rest acesta fiind membru ALDE și contracandidat al Partidului Social-Democrat.

În fostul Birou Local, format din 15 persoane, au mai rămas acum doar edilul Popescu, viceprimarul cu un trecut glorios la SECU și consilierul declarat incompatibil, Irinel Ungureanu.

Președintele Organizației PSD Drăguțești, Minodora Simcea, cea care a condus structura de partid în ultimii aproape trei ani, a decis să meargă însă pe mâna PNL și a liderului Cristi Crăc, făcând acest demers împreună cu toată echipa sa, în urma consultării cu colegii de partid. Plecarea organizației la PNL are la bază nu doar nemulțumiri la adresa primarului și a apropiaților acestuia ci, și unele inadvertențe la adresa conducerii organizației județene, care i-a oferit mână liberă celui trecut de la ALDE în barca PSD. Totul în detrimentul oamenilor fideli partidului, ignorând total nemulțumirile acestora și semnalele date de organizație referitoare la faptul că statutul partidului a fost încălcat de noii veniți, de foarte multe ori.

Liderul organizației PNL Drăguțești a apreciat gestul foștilor social-democrați, oferindu-le acestora exact ceea ce PSD a ignorat și refuzat, întocându-le spatele.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here