Organigramă nouă la UM Sadu

526

Şefii Romarm, Dan Tache şi Lori Boian, lucrează în prezent la o nouă organigramă a Uzinei Mecanice Sadu. De pe posturile cuprinse în noua schemă de conducere a fabricii vor lipsi însă persoanele implicate în ancheta procurorilor privind dosarul traficului de muniţie, iar locul actualului director al unităţii, Nicolae Dijmărescu, ar putea fi ocupat de către directorul adjunct, Lucian Bogdan. Autorităţile locale din Bumbeşti-Jiu aşteaptă însă să li se comunice măsurile ce vor fi impuse de către şefii Romarm, în urma finalizării verificării Corpului de Control al Companiei Naţionale. Până atunci, primarul Constantin Bobaru, anunţă că fluxul de producţie a fost reluat, existând comenzi pentru anul în curs în aşa fel încât numărul angajaţilor fabricii să nu fie diminuat în 2013.

Nicolae Dijmărescu a fost promovat în funcţia de director al UM Sadu în luna decembrie a anului trecut printr-o decizie a Consiliului de Administraţie al fabricii. Numirea s-a făcut pentru o perioadă de doar 6 luni de zile, pe la jumătatea lunii iunie urmând ca mandatul acestuia să se încheie. Dijmărescu nu va apuca însă finalul mandatului din funcţia de director general deoarece el va fi în scurt timp destituit din funcţie, asta urmare a celor găsite de Corpul de Control al Romarm care şi-a finalizat de curând verificarea aici. Se vehiculează însă că Dijmărescu nu va figura însă deloc în noua organigramă pe un post de conducere deşi el normal ar trebui să revină în funcţia de director comercial pe care a părăsit-o odată cu promovarea din decembrie. Postul său nu a fost însă ocupat de altă persoană, dar urmare a cercetării sale pentru neglijenţă în serviciu Dijmărescu ar putea fi coborât mai mult de o treaptă în clasamentul funcţiilor de la UM Sadu.
De altfel, raportul de control a scos în evidenţă o serie de neconformităţi care trebuie să fie corectate, prima corectură operându-se la organigramă.

Detectoare de metale
Lucian Bogdan, directorul adjunct al UM Sadu, ar putea să-i ia locul lui Dijmărescu şi asta dacă se va angaja în luarea unor măsuri majore de pază şi protecţie la ieşirea din fabrică. Este astfel posibil ca la porţile de acces în fabrică să se instaleze detectoare de metale dar se vor lua şi alte măsuri cerute deja de organele de poliţie.
Din schema funcţiilor de conducere va dispărea şi conservatorul Marius Borcan, şef al pazei la UM Sadu care se visa tocmai în postul de director comercial părăsit de Dijmărescu. Şi acesta este cercetat în libertate pentru neglijenţă în serviciu, dosarul traficului de muniţie aflându-se încă pe masa procurorilor Parchetului Judeţean Gorj.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here