Ore de sport făcute în stradă

248

Situație inedită la Scoarța, în satul Budieni, unde elevii fac orele de sport în stradă, printre mașini, evident atunci când nu plouă afară. Școala la care învață 140 de copii nu are sală de sport sau un amărât de teren amenajat pentru așa ceva, în curtea școlii fiind o livadă de pomi și o mlaștină ce se formează la fiecare ploaie mai puternică. În asemenea condiții, profesorului de sport de aici, Constantin Păuna, nu i-a mai rămas decât varianta de a-i scoate pe copii în stradă pentru a-i pune să alerge pe un teren uscat și drept. E riscant însă pentru că trec mașini destul de des, chiar dacă satul nu e tranzitat de un număr mare de autoturisme, așa cum se întâmplă pe drumul național aflat la câțiva kilometri distanță.
“Nu există altă posibilitate decât varianta aceasta. Trebuie multă atenție pentru că trec mașini și nu vrem să se producă accidente. Am ales să fiu ajutat de elevul de serviciu pe școală care în timpul orelor stă în intersecția din apropiere și mă anunță când vin mașini pentru a avea timp să retrag copiii pe margine. În rest, le cer și lor să fie atenți. Am renunțat la a face sport de echipă și mergem pe antrenamente individuale. E păcat că suntem într-o asemenea situație pentru că avem și copii care fac performanțe chiar și la acest nivel. Am o elevă care a obținut diverse medalii la atletism, ea fiind un real talent, care, din păcate însă, trebuie să alerge pe aici pe stradă”, spune profesorul de sport.
Andreea Chivoiu este eleva la care făcea referire profesorul Păuna, ea câștigând diverse medalii la competițiile la care a participat, de la o cursă de 800 de metri desfășurată la București, ea revenind acasă cu aurul, după ce a ocupat primul loc. “Ne-am fi dorit și noi condiții mai bune atât de antrenament, cât și pentru orele de sport, dar nu avem alte posibilități. Nu e normal să alergăm pe stradă printre mașini, dar dacă alte posibilități nu avem, ne descurcăm cum putem”, a spus eleva. Noul primar al comunei, Ion Stamatoiu, a venit, ieri, în mijlocul copiilor și i-a asigurat că le va face o sală de sport, fiind în discuții avansate în acest sens cu Compania Națională de Investiții. Noua sală ar urma să fie construită pe locul în care se află acum un corp vechi al școlii din sat, clădirea fiind demolabilă, până la materializarea proiectului mai fiind însă cale lungă.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here