Ordonanța pentru salvarea CEO, în Monitorul Oficial

1457

Ordonanța de urgență dată pe 4 februarie pentru acordarea unui ajutor de salvare Complexului Energetic Oltenia a fost publicată, după o săptămână, în Monitorul Oficial.
„PSD a încercat să blocheze apariția în Monitorul Oficial a ordonanței de care depindea activitatea CEO. Am spus că ei nu vor reuşi şi am avut dreptate! Ordonanța de urgență pentru ajutorul de salvare a CE Oltenia a fost publicată în Monitorul Oficial. CE Oltenia va primi banii necesari pentru achiziționarea certificatelor CO2. În lipsa demersurilor Guvernului Orban, continuarea activității companiei era sub semnul întrebării”, a anunțat deputatul PNL de Gorj, Dan Vîlceanu.
Ministrul demis al Economiei și Energiei, Virgil Popescu, a fost prezent, luni, la Bruxelles și a discutat despre ajutorul de salvare pentru CE Oltenia. În fapt, OUG-ul permite CE Oltenia accesarea unui credit din Trezorerie, de 1,2 miliarde de lei, pentru achiziționarea certificatelor pentru emisii de gaze cu efect de seră aferente producției de energie de anul trecut. „Dacă Guvernul nu dădea marți ordonanță de urgență cu ajutorul de salvare pentru Complexul Energetic Oltenia și Tarom, erau 99% șanse ca aceste companii să se închidă”, a spus Virgil Popescu.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.