Ordonanța pentru compensarea facturilor la energie, aprobată astăzi

1246

Guvernul ar urma să se întrunească în şedinţă astăzi pentru a discuta modificarea elementelor de referinţă pentru compensarea preţurilor la energie.Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că ordonanța pentru energie va fi aprobată joi de Guvern. El spune că este posibil să fie impusă o diminuare a pragului maxim de consum pentru care se face compensarea, anunță România TV.

„Joi vom avea o şedinţă de Guvern,  care va avea ca punct principal pe agendă aprobarea ordonanţei privind modificarea elementelor de referinţă pentru compensarea preţurilor la energie”, a precizat premierul Nicolae Ciucă, la începutul şedinţei Executivului de miercuri.

El a menţionat că planul privind pregătirea pentru iarna 2022 – 2023 urmează să fie analizat joi în Comitetul interministerial, astfel încât să fie definitivate concluziile pentru a putea fi luată o decizie în privinţa modificărilor la ordonanţa de urgenţă privind compensarea preţurilor la energie.

„Un subiect care ţine de agenda publică în aceste zile este cel legat de energie, de pregătirea pentru iarnă, măsurile pe care Guvernul le are în vedere astfel încât să putem să avem asigurate resursele energetice pentru iarna 2022 – 2023. Aşa cum am dispus, astăzi urmează să primesc Planul de iarnă de la Ministerul Energiei şi, desigur, mâine, în Comitetul interministerial, să avem elementele de analiză şi să avem concluziile analizei privind întreg procesul prin care vom aduce modificări la ordonanţa de urgenţă prin care compensăm preţurile la energie”, a explicat Ciucă.

Ordonanța veche, adoptată în luna martie 2022, a introdus și un impozit de 80% pentru venitul suplimentar realizat de producătorii de energie electrică.

„PNL susține plafonarea prețului la energie și vom merge pe valorile care au fost cuprinse în ordonanța 27. De asemenea, am analizat și susținem supraimpozitarea pe întreg lanțul, aici fiind incluși și traderii și jucătorii din piața energiei”, a declarat Nicolae Ciucă. Întrebat dacă impozitarea poate ajunge la 100%, el a răspuns: „Nu am cifrele în momentul de față, impozitarea poate să fie și de 100%”.

Miercuri seara, după şedinţa BPN al PNL, şeful Executivului a reiterat că liberalii susţin plafonarea preţului la energie, precum şi supraimpozitarea pe întreg lanţul, „inclusiv traderii şi jucătorii din piaţa energiei”. (România TV)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here