Ordonanța pentru CEO, adoptată de Senat

1312

Senatul a adoptat, luni, în unanimitate, cu 99 de voturi „pentru”, OUG 12/2020 privind instituirea cadrului legal pentru acordarea unor ajutoare de stat individuale de salvare a companiei TAROM şi Complexului Energetic Oltenia.
„Ministerul Finanţelor Publice poate acorda la solicitarea Societăţii Complexul Energetic Oltenia SA cu titlu de ajutor de stat individual pentru salvare un împrumut în limita sumei de 251.046, 25 mii de euro pe o perioadă de şase luni. Ajutorul de stat individual pentru salvare se acordă în scopul asigurării necesarului de lichidităţi pentru acoperirea cheltuielilor curente minime de susţinere a activităţii Complexului Energetic, care se confruntă cu dificultăţi economico-financiare majore, pentru o perioadă de 6 luni”, prevede Ordonanţa.
Astfel, Complexului Energetic Oltenia i se va acorda un împrumut din trezorerie pentru achiziționarea certificatelor de carbon pentru anul 2019. Împrumutul trebuie restituit în termen de șase luni, cu dobânzi cu tot. În caz contrar, CEO trebuie să prezinte, în termen de trei luni, un plan de restructurare, care să demonstreze restabilirea viabilității pe termen lung. În acest caz, Guvernul va înștiința Comisia Europeană, iar acest ajutor de stat va deveni unul pentru restructurare, care va trebui avizat de Comisie. Dacă CEO nu plătește creditul, nu face planul de restructurare în trei luni, iar Guvernul nu îl trimite la Bruxelles în șase luni, Guvernul se obligă să elaboreze un plan de lichidare al CE Oltenia.
Compania este al doilea producător de energie al României, cu circa 13.000 de angajați.
În cazul acestei Ordonanțe, Camera Deputaţilor este for decizional.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here