Ordin de protecție provizoriu în cazul unui bărbat acuzat că și-a bătut tatăl

1004

Un bărbat de 66 de ani, din comuna Dragotești, a cerut ajutorul polițiștilor, joi. Acesta a anunțat că a fost agresat de fiul lui, după o ceartă în familie.,,Polițiștii din cadrul Postului de Poliţie Mătăsari au fost sesizați, prin apelul 112, de către un bărbat de 66 de ani, din comuna Dragotești, cu privire la faptul că în timp ce se afla la domiciliu, a avut un conflict cu fiul său. Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că un bărbat de 43 de ani, din comuna Dragotești, pe fondul unor discuții contradictorii, ar fi exercitat acte de violență asupra tatălui său. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie. Totodată, polițiștii au emis față de agresor, un ordin de protecție provizoriu, pe o perioadă de cinci zile”, a declarat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here