Îngrozitoarea anexare a patru regiuni ucrainiene de către Putin (și Federația Rusă) tocmai s-a săvârșit vineri 30 septembrie 2022, la Palatul Prezidențial dintr-o Moscovă deraiată, ideologic, politic și moral. Meditațiile mele sunt, azi, antipoetice, dar militante pentru pace, libertate, cultură, civilizație, educație, locuirea poetică a lumii, și transreligioasă-transumanistă. Toată Casa Sufletului meu e îngrijorată, tristă. Bătrânul iconar ucrainean plânge. Vuietul tobelor de război și bombardamentele rusești l-au îngrozit. Strigă intrigat-indignat: „Criminalii ăștia de bolșevici-strigoi n-au nevoie de icoanele mele”. Undeva în timp – spun caii – iconarul ar fi vândut o singură icoană: și anume unui tei, înflorit în ziua nunții Domnișoarei Maitreyi, într-un răzor cu ghiocei. Câmpia cu greieri obligă literele limbii adamice să-și reia cursul naturii firesc: armatele care se împușcă reciproc să facă bine să ia aminte la furnici, la albine, la elefanți, la pinguini și la maimuțe: și să le fie rușine neamurilor care le vor răul. Când umanitatea va umple hârdăul cu rahatul tuturor propagandelor mincinoase, toate visurile mele le vor blestema prin catedrale și temple ca fiind hidoase și insidioase, genocidice. Îmbrățișează-i, toamnă pe cei care-și apără suveranitatea și independența (statelor), pe eroii ucrainieni, vinovați că nu vor teroarea uresesisto-stalinistă, că s-au săturat de „măreția” Rusiei Țariste și de grandomania dictatorului ei totalitarist. Degeaba mă retrag în Bibliopolisul meu imaginar; ferestrele acestei camere de lucru (mi-s scriitor de profesie) îmi vor luneca printre degete pentru că cineva ar recurge fără să pregete la arma nucleară, distrugând o țară ori chiar întreaga Euroasie și Americă. Și-ar putea fi aruncată în aer însăși sferica planetă, cu tot ce propovăduiește Biserica, cu tot ce Filosofia Existenței legiferează sub Ochii deschiși ai Rațiunii Democratice. Despletirea ardeziilor întunecă numirea unui prunc ce iese în lume făr-de-umbră. Prezența lui va fi sumbră căci va învrăjbi popoare. Va avea șerpi veninoși peste brâu, sclavii săi vor dona în fiecare zi câte o cupă cu sânge otrăvit celor din adânc. Dar și cei din adânc sunt înlocuiți de fantasme imperialistosovietice. Pe albe prispe se odihnesc strămoșii Ucrainei: ochii lor cei neînfricați păzesc hotarele țării lor cu grâu în loc de ceață.
Un eseopoem de Ion Popescu-Brădiceni
„Pe albe prispe se odihnesc strămoșii Ucrainei: ochii lor cei neînfricați păzesc hotarele țării lor cu grâu în loc de ceață.” … frumos scris numai că „strămoșii Ucrainei” erau frați cu rușii și strămutau la strămoșii României din nordul Bucovinei (masacre, deportări etc). De la a lua partea Ucrainei în conflictul cu Rusia până la a glorifica „strămoșii Ucrainei” e cale lungă…. dar ce să zic, măcar autorul e scriitor de profesie, nu istoric.
PS. Cernăutiul a fost al Romaniei, acum este al Ucrainei (așa și trebuie să rămână), numai să nu răstălmăcim istoria.