Orar special al Transloc spre Preajba

512

buggy (43)Şi în acest an, Primăria municipiului Târgu-Jiu organizează duminică, 6 mai, la Preajba, Sărbătoarea Narciselor, eveniment care va reuni competiţii sportive, muzică, dansuri populare şi multă voie bună. Concursurile sportive şi spectacolele muzicale promit a se ridica la aşteptările cetăţenilor care vor fi prezenţi la Sărbătoarea Narciselor.

Societatea care asigură transportul în comun pe raza municipiului Târgu-Jiu şi în cartierele aferente, Transloc SA, pune la dispoziţia petrecăreţilor care vor să-şi petreacă ziua de duminică la Preajba, un program special de circulaţie al troleelor şi autobuzelor. Astfel, duminică, spre Preajba, la Poiana Narciselor, vor fi mai multe curse. În intervalul orar 06:30 – 10:30, mijloacele de transport în comun vor circula către Preajba după un program normal de lucru de sâmbătă şi duminică. De altfel, între orele 10:30 şi 12:50, frecvenţa acestora va fi la 20 de minute, iar în perioada 12:50 – 20:53, troleele şi autobuzele vor circula cu o frecvenţă de 13 minute. Ultima plecare pentru ziua de duminică din Preajba va fi la orele 22:00.

I.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here